Focarul epidemiologic de la Maternitatea Odobescu din Timișoara, declarat stins! Ancheta procurorilor este în desfășurare

Nu a mai fost confirmat niciun caz de coronavirus la Maternitatea Odobescu din Timișoara, iar inspectorii Direcției de Sănătate Publică au declarat că focarul epidemic a fost stins. În schimb, situația este anchetată în continuare de procurorii de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara.

Scandalul de la Maternitatea Odobescu, unitate sanitară care aparține de Spitalul Municipal, a ocupat primele pagini ale ziarelor săptămâni întregi. Totul a pornit de la câteva cazuri de COVID-19 în urma cărora unitatea sanitară a intrat în carantină. Numărul cazurilor a explodat, iar la un moment dat s-a discutat despre aproximativ 35 de persoane infectate printre care și 10 bebeluși. Ulterior, nou-născuții au fost retestați și doar unul a fost confirmat pozitiv. Alți doi bebeluși au fost diagnosticați în aceeași perioadă cu COVID-19. Cei doi nu făceau parte din primii 10, dar au fost născuți tot la Odobescu.

Epopeea a culminat cu schimbarea din funcție a șefei DSP Timiș, iar mai târziu și a managerului Spitalului Municipal, Olimpia Oprea. Unitatea sanitară n-a scăpat nici de amendă. 10.000 de lei a fost suma scrisă pe sancțiunea dată de DSP, iar la rândul lor, procurorii au deschis un dosar penal pentru comiterea infracțiunii de zădărnicire a combaterii bolilor.

În 11 mai, focarul de la Maternitatea Odobescu a fost declarat oficial stins după ce nu a mai fost confirmat niciun caz de COVID-19. „Având în vedere că, în intervalul de 14 zile de la raportarea ultimului pacient depistat pozitiv pentru infecția cu SARS CoV-2, nu s-au mai înregistrat noi cazuri cu această patologie, Direcția de Sănătate Publică a Județului Timiș a declarat stins focarul epidemiologic din cadrul Clinicii de Obstetrică-Ginecologie a Spitalului Clinic Municipal de Urgenţă Timişoara, începând cu data de 11.05.2020. Precizăm faptul că unitățile sanitare cu paturi rămân sub atenta monitorizare a Direcției de Sănătate Publică a Județului Timiș”, au transmis reprezentanții DSP.

Toate pacientele și toți bebelușii infectați au fost tratați de medicii de la Maternitatea Bega din Timișoara și au fost declarați vindecați. Rămâne de văzut ce vor decide procurorii în acest caz.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/