Flavius Nedelcea, „cutiile de conserve goale” și calitatea umană a celor care lucrează în Consiliul Județean

Vicepreședintele Consiliului Județean, Flavius Nedelcea, candidat din partea Pro România la CJ, recunoaște că este deranjat de limbajul inadecvat folosit de ceilalți competitori în această campanie electorală. În mod special, l-au deranjat invectivele folosite de candidatul liberal la funcția de președinte al Consiliului Județean, Romeo Dunca.

Îl deranjează și sloganul folosit de USR-PLUS, cel cu „Un județ pentru toți, nu pentru hoți” și explică de ce: „Dacă cineva poate să spună că în județul Caraș Severin a existat cel puțin o undă de furt, de corupție, să iasă și să spună deschis. Eu vă zic că în ultimii patru ani nu a existat așa ceva. Vreau să vă spun că în alte mandate holurile erau pline cu procurori DNA, cu probleme penale de tot felul, cu Curtea de Conturi, ceea ce la noi nu se regăsește”.

Nedelcea spune că această campanie este folosită de ceilalți competitori, în special de Romeo Dunca, nu în scopul unei confruntări pe idei, proiecte ori programe, ci prin intimidarea bugetarilor care până acum au lucrat în mandatul guvernării PSD.

„Aș dori în mod expres să le mulțumesc angajaților din Consiliul Județean cu care am făcut o echipă deosebită, sunt multe persoane cu foarte mare expertiză, sunt oameni cu care am lucrat bine, am colaborat excepțional de bine și acuma vreau să vă spun ceva așa, să luăm mai mult metaforic, pentru un personaj, dar atenție, nu de desene animate, deci un personaj pe care îl respect foarte mult. «Cutiile» care au ajuns la Consiliul Județean, unele «cutii de conserve» nu au fost goale în momentul când au fost deschise, am avut acolo oameni cu foarte multă expertiză, oameni inteligenți și capabili”.

Despre „cutiile de conserve”, exprimare plastică a liberalilor, cu trimitere la angajații care s-au mutat din Primăria Reșița condusă de liberalul Ioan Popa în Consiliul Județean, având conducere PSD, Flavius Nedelcea a ținut să sublinieze: „Vreau să vă spun că au venit oameni de calitate. Încă o dată, eu vreau să le mulțumesc pe această cale tuturor angajaților din Consiliul Județean și acum evident am avut și divergențe și să mă ierte și eu sper ca pe viitor când ne vom întâlni pe stradă să ne zâmbim”.

(E)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/