Firmele de transport, hărţuite politic de instituţiile de control ale Statului?

O amplă acțiune de control a început cu transportatorii de mărfuri și de pasageri, „primii fiind revoltați împotriva creșterii accizei la carburanți și una din breslele cele mai vocale și mai vehemente în ultimii ani”, arată un comunicat transmis vineri de Federația Operatorilor Români de Transport – FORT, informează Mediafax.

„Avem astăzi, în plină desfășurare la nivel național, controale tematice din partea ITM, ANRSC, ISCTR și ANAF, amenințări cu amenzi de zeci de mii de lei și abuzuri fără limită în timp ce șpaga colcăie peste tot unde birocratizarea excesivă și artificială este la putere. Practic, fix acele instituții unde numirile sunt exclusiv politice dau atacul final și, într-un dispreț total față de cei ce produc plusvaloare, iau la țintă firmele autohtone prin acțiuni de control menite să intimideze și să elimine orice formă de protest”, se menționează în comunicat.

FORT mai arată că „firmele de casă sunt ocolite de controale, și astfel se ajunge în situația în care o singură firmă să fie controlată într-un singur an de aceeași instituție în mod repetat sau aproape permanent”.

Spre exemplu, Autoritatea Națională pentru Reglementarea Serviciilor Comunitare de Utilități Publice (ANRSC) „și-a conceput printr-o reglementare proprie un sistem de finanțare și a început să hăituiască firmele de transport județean, obligându-le să plătească o contribuție de 0,12 procente aferente veniturilor realizate în desfășurarea serviciilor. Cu alte cuvinte, ANRSC – care trebuia să se îngrijească de relația contractuală dintre Consiliile Județene și operatorii de transport – vine să ceară bani chiar și în lipsa existenței unui astfel de contract și o face retroactiv adică pretinzând recalcularea unor sume ce în opinia lor trebuiau achitate încă din 2008”, mai arată FORT.

În alt plan, „ISCTR și ITM se luptă pentru supremația controalelor ce vizează respectarea timpilor de odihnă de către șoferii profesioniști, în condițiile în care în România există mai puțin de 10 parcări amenajate corespunzător pentru efectuarea acestor pauze atât de importante, iar starea infrastructurii rutiere este dezastruoasă”, precizează federația transportatorilor.

Potrivit FORT, transporturile rutiere „traversează din nou o perioadă neagră”, iar 2018 „se arată încă de acum a fi un an aproape imposibil de traversat în noile condiții fiscale și operaționale. Reamintim opiniei publice că motorina încă se vinde la negru pe marginea drumului, iar răspunsul privind returnarea unei părți din acciza către transportul comercial zace de mult timp în sertarul premierului”.

Sursă foto: media.timisoreni.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/