Firme din întregul județ Timiș sunt așteptate cu brațele deschise la Salonic pentru a lua parte la manifestări expoziționale desfășurate în cadrul Centrului Internațional HELEXPO.
Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș, cu sprijinul Ambasadei Greciei la București – Biroul Economic și Comercial și al HELEXPO Salonic, organizează pentru firmele timișene un program de participare în calitate de vizitator la Târgul Internațional pentru Mașini, Echipamente și Utilaje Agricole „AGROTICA”, desfășurat în perioada 30 ianuarie-2 februarie 2020, și la Târgurile Internaționale pentru Industria Alimentară „ARTOZYMA” și „DETROP BOUTIQUE”, desfășurate între 22 și 24 februarie 2020. Gazda va fi Centrul Internațional HELEXPO din Salonic, iar facilitățile sunt oferite prin intermediul programului „Hosted Buyer”.
Aflat la cea de-a XXVIII-a ediție, Târgul Internațional „AGROTICA” este cel mai important eveniment de acest gen din zona Balcanilor și din sud-estul Europei. Printre expozanți se numără producători de mașini și echipamente pentru agricultură, de tractoare, de piese de schimb și componente, de sere și sisteme de irigație, de produse chimice, îngrășăminte, dar și de cântare.
În cadrul celei de-a IX-a ediții a Târgului Internațional „ARTOZYMA” se vor putea găsi produse de panificație, cofetărie, patiserie, echipamente și produse semi-preparate. Concomitent va avea loc cea de-a XXIX-a ediție a Târgului Internațional „DETROP BOUTIQUE”, acolo unde se vor expune produse alimentare, băuturi, utilaje, precum și echipamente de ambalare.
În cadrul programului „Hosted Buyer”, susținut de guvernul grec, companiile care sunt interesate să importe produse din Grecia vor beneficia de facilități precum gratuitate pentru cazare (două nopți într-un hotel de patru sau cinci stele) și transport cu avionul, oferite unui reprezentant al firmei participante.
Costul de organizare este de 200 de lei plus TVA, iar termenul-limită de înscriere în acest program este 13 decembrie. După exprimarea interesului de participare, firmele vor fi nevoite să completeze formularele solicitate de organizatori până la data de 6 ianuarie cel târziu. De asemenea, Biroul Comercial al Ambasadei Greciei în România își rezervă dreptul ce a selecta companiile românești interesate să participe la expoziții.
De menționat este că CCIA Timiș nu este la prima acțiune de acest gen, căci în perioada 2017-2019 a mai făcut posibilă participarea prin acest program a 16 firme din județ la manifestări asemănătoare în Salonic și Atena.
Sursă foto: arhivă