Firma care produce tramvaiele noi din Timișoara: Nu au probleme cu motorul

tramvai

Bozankaya, compania din Turcia care produce noile tramvaie din Timișoara, susține că acestea nu au probleme cu motorul. Recent, o garnitură a luat foc în centrul orașului.

Un tramvai nou, produs în Turcia de firma Bozankaya, a luat foc chiar în centrul Timișoarei, la data de 8 martie. Pompierii au explicat că focul a izbucnit în partea din spate a garniturii. Un tambur de frânare s-ar fi încins prea tare.

Iată că producătorul din Turcia a decis să vină cu explicații, în urma acestui incident, după ce a fost realizat un raport de către specialiștii tehnici ai companiei și s-au analizat componentele tramvaiului. Astfel, Bozankaya susține că noile garnituri nu ar avea probleme cu motorul.

Pe 8 martie 2023, pe baza analizelor fișierelor de date, plăcuțele de frână ale tramvaiului s-au blocat. Șoferul a încercat să elibereze frânele și a continuat să conducă vehiculul. Deoarece frânele au fost aplicate în timpul deplasării, sistemul vehiculului s-a oprit de mai multe ori pentru protecție sporită și a oprit tracțiunea. Pentru a duce tramvaiul într-o locație sigură, șoferul a condus tramvaiul cu frânele aplicate și din cauza frecării și supraîncălzirii plăcuțelor de frână, și de sub tramvai a ieșit fum. Înregistrările video din cabina șoferului nu au putut fi recuperate din motive necunoscute care nu au legătură cu Bozankaya. Raportul preliminar emis de Bozankaya, bazat pe analizele fișierelor de jurnal extrase din software-ul de înregistrare al vehiculului la momentul incidentului, nu există nici dovezi, nici indicii cu privire la defecțiune a motorului. Acest lucru este, de asemenea, reconfirmat și justificat prin inspecția tehnică a vehiculului de către personalul autorizat. Compania menționează că la niciun tramvai Bozankaya din România nu au fost înregistrate probleme la nivelul motoarelor. În prezent, nici un tramvai al companiei nu se află în depou pentru ca motoarele să fie devoalate. În urma analizei bazate pe date concrete și solide, Bozankaya neagă informațiile false relatate în media cu privire la incidentele privind tramvaiele sale”, scrie în comunicatul transmis de Bozankaya.

În final, reprezentanții firmei din Turcia recunosc că nu au găsit cauza principală a incendiului, dar susțin că noile tramvaie sunt sigure pentru pasageri.

Compania Bozankaya tratează cu maximă seriozitate acest incident și, în prezent, investighează cauza principală pentru a se asigura că acest lucru nu se va mai repeta. Tramvaiele îndeplinesc standardele și cerințele tehnice de calitate cuprinse și în legislația română în vigoare, precum și nivelul ridicat de siguranță a pasagerilor având în vedere natura transportului. Siguranța pasagerilor împreună cu calitatea mijloacelor de transport rămân primordiale pentru Bozankaya”, a mai anunțat producătorul de tramvaie din Turcia.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/