Finanțările interne merg la proiectele europene!

Aleșii județeni au fost convocați astăzi în ședință ordinară. Dinamica bugetară a fost în atenția consilierilor și în luna octombrie, întrucât unele proiecte europene au ajuns în stadiul final de implementare și au nevoie de bani pentru finalizare.

Consiliul Județean Caraș-Severin asigură implementarea a două proiecte de investiții majore, ce beneficiază de finanțare externă nerambursabilă: modernizarea drumului județean Văliug-Slatina Timiș, dar și cel care se referă la sistemul integrat de gestionare a deșeurilor. În acest sens, în sarcina forului intră obligația asigurării fondurilor necesare pentru plata contribuției proprii la aceste proiecte, dar nu numai. Pentru ca proiectele să se deruleze în condiții optime, anul trecut, forul a deschis o linie de credit în valoare de 100.000.000 de lei.

„Și în luna octombrie, tot aceste hotărâri care țin de dinamica bugetară au fost principala preocupare a Consiliului Județean. Practic, sunt redistribuiri în interiorul bugetului Consiliului pentru asigurarea finanțărilor europene pentru acele proiecte care sunt avansate și care au termen de finalizare pe parcursul lunilor următoare”, a declarat astăzi Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean.

De altfel, oficialii forului s-au deplasat în teritoriu în urmă cu aproximativ o săptămână, ca să analizeze la fața locului stadiul în care se află lucrările derulate în cadrul proiectului european care vizează reabilitarea drumului județean.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/