FILE DE POVESTE. Cum îi mustra Episcopul de Caransebeș pe cei care nu au plecat pe front în Primul Război Mondial?

Mobilizarea în Banat la vremea respectivă a fost maximă. Ceea ce se întâmpla acasă, dar și pe front sau în zonele de liniște din Europa este descris în detaliu în cărțile pe care Arhivele Naționale, serviciul județean, le deține la Caransebeș.

28 dintre acestea, în varianta originală, au fost aduse astăzi la Reșița, unde au fost expuse în Sala „Banatica” din cadrul Casei de Cultură a Sindicatelor. Pe lângă volumele „Arhivelor”, în aceeași locație au fost expuse și cărți din colecția privată a istoricului Liviu Groza, dar și fotografii și scrisori care au stat la baza volumului scris de autorul Mihail Deleanu „Pune, Doamne, pace-n țară!”, culegere de scrisori în versuri din Primul Război Mondial.

Potrivit directorului Ovidiu Laurențiu Roșu, cărțile pun în prim-plan atât deznădejdea celor plecați pe front, cât și mustrările transmise de fețele bisericești pentru cei care au rămas acasă. În plus, din rândurile bine păstrate în arhive, reiese că în Europa în multe zone nu se auzea zgomot de armă, ci liniștea a fost supremă. „Prin Marele Război, fața omenirii nu mai este aceeași, multe imperii s-au prăbușit, alte state naționale iau locul lor și, de asemenea, există multă durere, deznădejde în familiile celor care au participat la Primul Război Mondial. Pe de o parte, îi avem pe cei plecați pe front, de pe altă parte, pe cei rămași acasă. Într-o circulară a Episcopului de Caransebeș, Miron Cristea, vedem o anumită mustrare pe care ierarhul de Caransebeș o face pentru cei rămași acasă, deoarece, zice el în circulară, femeile și tinerele rămase acasă încep să petreacă cu tinerii care au rămas acasă, care nu au fost recrutați și duși pe front, și le spune să își amintească de soții și de părinții lor care sunt plecați la luptă”, povestește directorul Arhivelor Naționale din Caransebeș, Ovidiu Roșu, prezent astăzi la Reșița.

Liniște la Balaton!

Acesta s-a oprit asupra unor povestiri care scot în evidență faptul că nu peste tot în lume apele au fost agitate. „Este vorba despre multe evenimente prin care au trecut. M-aș opri asupra memoriilor lui Petru Vintilă, originar din Crușovăț, tatăl scriitorului Petru Vintilă și al pictorului naiv Mihai Vintilă. Acesta povestește în impresiile sale, întorcându-se pe frontul din nordul Italiei, despre moarte, distrugere, tot felul de arme inventate să producă durere și, în drumul său pe lângă Lacul Balaton, părea că nu este război. Erau bărci cu pânze, iar lumea cânta în vara lui 1917. Deci, este o lume a celor care erau în război și a celor rămași acasă. Aceste cărți reflectă tot ceea ce s-a întâmplat în acea perioadă!, a explicat directorul.

[slickr-flickr search=”sets” set=”72157651674655497″]

Ovidiu Laurențiu Roșu spune că expoziția Arhivelor Naționale este valoroasă pentru că cele 28 de cărți sunt, de fapt, volumele originale ale vremurilor trecute. „Este o expoziție deosebită pentru noi, pentru că în acest an încă sunt 100 de ani din Marele Război de la 1915 și este o expoziție deosebită deoarece venim și cu cărți în original. În ultimii ani, toate expozițiile la care Arhivele Naționale, serviciul județean a participat au inclus reproduceri ale documentelor. În expoziție au fost incluse 28 de cărți, unele dintre ele scrise chiar în timpul războiului sau imediat după. Lângă cărțile pe care noi le-am adus sunt și cele pe care le-a adus domnul Liviu Groza din Caransebeș. Este și o îmbinare extraordinară între instituțiile statului și colecționarii privați”, a concluzionat directorul pentru www.expressdebanat.ro.

Deși expoziția nu stă la Reșița decât o zi, cu prilejul Zilei Internaționale a Cărții și a Drepturilor de autor, iubitorii de carte trebuie să știe că în luna mai va putea fi admirată la Muzeul Banatului Montan, unde va sta o lună întreagă.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/