Anita, fiica asistentei medicale din comuna Măureni care a murit în condiții suspecte, după ce a ajuns la Spitalul Județean de Urgență din Reșița cu piciorul rupt, își strigă revolta la adresa autorităților care ar încearca să mușamalizeze ceea ce tânăra numește crimă!
Corina Radics a murit în împrejurări deloc clare. Își rupsese piciorul după ce a căzut de pe scară. Le-a mărturisit cu sinceritate medicilor de pe ambulanță și celor de la spital că a intrat în contact cu o persoană suspectată de infectare cu COVID-19. Asta ar fi dus la precipitarea cadrelor medicale, intervenția chirurgicală întârziind. Suficient de mult încât pacienta să-și dea ultima suflare. Ulterior a fost diagnosticată ca infectată cu COVID-19. Al doilea test a infirmat însă prezența coronavirusului. Oficialii Direcției de Sănătate Publică au și o explicație, susținând în continuare că asistenta de la Măureni era infectată cu COVID-19. Virusul era prezent la nivelul gâtului, dar nu ajunsese încă în plâmâni și în sânge.
Pentru familia Radics e deja prea mult. „Încercați să acoperiți murdăriile, ca și cum nu ar ști deja întreaga țară de mușamalizările și mârșăviile care se fac, declarând mai fiecare decedat ca suspect sau ca infectat cu coronavirus. (…) Voi încercați acum să explicați lumii că în cazul mamei ați fost drepți și cinstiți. (…) Toată lumea a dat-o în bâlbâieli zilele astea când întrebam câte ceva de mama, de la oameni politici, la cadre medicale. Am auzit N variante de “adevăr”, fiecare având-o pe a sa care, de cele mai multe ori, nu avea mai nimic în comun cu cea a celui pe care l-am ascultat mai înainte”, le transmite Anita Radics autorităților din Caraș-Severin. De ce toate aceste explicații și contradicții?! „Ca să iasă curați sus-pușii în urma crimei pe care au comis-o!”, e convinsă tânăra îndurerată.
Până la urmă, problema infectării sau nu a Corinei Radics cu COVID-19 nici nu prea contează. Atât pentru familia sa, pentru întreaga comunitate din Măureni, cât și pentru destui specialiști care s-au exprimat deja, e clar că asistenta medicală trebuia să se afle în sala de operații. „Fie că a avut sau nu Covid, din asta nu faci absolut niciodată un motiv de a lăsa omul două ore pe masă la UPU, ca să moară desangvinizat! Cum poți să mai profesezi după asta, să știi că ai fi putut să salvezi un om și o familie și nu ai făcut-o? Opriți-vă aici din explicații. Gata! Fie-vă bunul simț, decența și, dacă nu acestea, măcar rușinea călăuză și nu mai încercați să inventați explicații. Nu există absolut nicio explicație omenească pentru ceea ce s-a permis să se facă!”, a concluzionat Anita Radics, care-și plânge durerea și nu mai vrea să audă nimic de la cei care încă încearcă să convingă că mortul e de vină.