În județul Timiș, pe ”podium” în primul tur al prezidențialelor au fost Klaus Iohannis, Dan Barna și Viorica Dăncilă, în această ordine. Totuși, prosperele comune periurbane din jurul Capitalei Banatului au avut toate un trend puternic spre candidații PNL și USR. Chiar și în localitățile unde există un primar PSD de ani buni!
Este cazul voturilor de la cele cinci secții din Giroc, unde s-au adunat un total de 6180 de voturi valabile. De ani buni, Ionel Toma, primar PSD, conduce bogata comună din sudul Timișoarei. La prezidențiale însă, girocanii nu au avut deloc preferințe importante pentru candidata partidului edilului. Dimpotrivă. Și aici a câștigat Klaus Iohannis, deși PNL Giroc este una dintre cele mai slabe organizații liberale din jurul orașului. Președintele în funcție a obținut 2342 de voturi, adică 37,90%. Pe locul doi, și în Giroc a fost Dan Barna. Cele 2005 de voturi au însemnat 32,44% din procentul sufragiilor.
Dăncilă a fost și în Giroc pe locul trei, ca în ierarhia pe județ, dar la mare distanță, cu 557 de voturi, un procent de 9%. În Timiș, fostul premier a avut 13%. Îndeaproape a fost candidatul PMP, Theodor Paleologu, cu 512 voturi, un procent de 8,28%. Mircea Diaconu, alt candidat oarecum preferat de electoratul de stânga, a luat 423 de voturi, destul de puțin, doar 6,84%. În acest context, mai mult decât turul doi, este interesant cum vor vota cei din Giroc și alte comune periurbane la alegerile locale de anul viitor.
De precizat că majoritatea localităților din jurul Timișoarei au și o populație foarte tânără. În Giroc, valul „ întinerire” va crește în viitor, deoarece în zonă se ridică blocuri ANL.
foto: giroc.ro
Vara și înghețata merg mână în mână, iar pentru mulți români Gelatelli a devenit una dintre alegerile preferate atunci când vine vorba despre un desert răcoritor, care să bifeze...
Uzina reșițeană își pregătește dezvoltarea prin angajarea de specialiști și organizarea unui al doilea schimb de producție. Compania are în derulare contracte de peste 217 milioane de lei și...
Alina Dragomir |
28 July 2026
Desertul verii care a cucerit România: De ce toată lumea pune în coș înghețata Gelatelli de la Lidl
Ioana Toma |
31 July 2026
28% mai mulți candidați la Politehnica Timișoara. Rector: „Tinerii nu mai fug de inginerie”
Express de Banat |
31 July 2026
Roxana Bălan |
31 July 2026
Gârtoi își menține poziția după votul din CL Reșița: Întrebările rămân legitime
Informaţiile publicate de expressdebanat.ro pot fi preluate doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Vezi termeni și condițiiTel./Fax: 0355.429.481
WhatsApp: 0723.101.061
contact@expressdebanat.ro
publicitate@expressdebanat.ro
Reșița, Str. Făgărașului Nr. 10
Toate drepturile rezervate. © 2025 Express de Banat. ISSN 2248 – 1281

