Fiecare timișorean va plăti pentru Alianța Vestului!

Sediul central al Alianței Vestului va fi la Timișoara, iar la ședința de plen de vineri, consilierii locali au aprobat suma cu care contribuie municipalitatea, dar și fiecare cetățean în parte pentru buna funcționare a acesteia. 

La finalul anului 2018, primarii din Timișoara, Arad, Oradea și Cluj s-au constituit într-o asociație de dezvoltare intercomunitară, denumită Alianța Vestului (AVE).Hotărârea de Consiliu Local aprobă și alte chestiuni birocratice, precum faptul că primarul Nicolae Robu are calitatea de a reprezenta orașul în Alianța Vestului. De asemenea, se certifică acordarea unui spațiu pentru sediu în clădirea Primăriei vechi, din Piața Libertății. HCL-ul stabilește că municipiul va participa la constituirea patrimoniului inițial al asociației cu 20.000 de lei. Pe lângă acest lucru, fiecare cetățean cu domiciliul în Timișoara va plăti o cotizație de 0,5 lei, „destinată acoperirii cheltuielilor de funcţionare a aparatului tehnic-operaţional al asociaţiei”.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Alianța Vestului aduce deja avantaje pentru timișoreni, nu doar costuri. Spre exemplu, tichetele de parcare din orașele membre sunt valabile și în celelalte trei din AVE. Clujul e reprezentat în alianță de primarul Emil Boc, iar Oradea, de Ilie Bolojan. Aradul e reprezentant de Gheorghe Falcă, primarul „de facto” și „de jure” la momentul încheierii alianței. Liberalul ar urma să devină europarlamentar de la 1 iulie. Cum mandatul său mai are un an, legea prevede că nu se organizează alte alegeri în orașul de pe Mureș, ci vicele Călin Bibarț va avea atribuții de interimar.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/