Fetele din Banat au fost mai șirete decât Vulpițele Galbene

Echipa de fotbal feminin ACS Banat Girls a obținut a doua victorie în deplasare, în actuala ediție a Ligii a II-a. Fetele din Banat au câștigat la Roman, cu 2-1, și se mențin pe locul al treilea în clasament.

După o primă repriză în care nu s-a marcat niciun gol, elevele antrenorilor Daniel Amariei și Cosmin Șușman și-au luat rolul în serios în mitanul secund și au marcat rapid două goluri, prin două dintre jucătoarele care le-au dat serios de furcă adversarelor. Cristina Tismonar a deschis scorul în minutul 52, apoi Denisa Burdan a dus scorul la 2-0 pentru bănățence în minutul 65. Golul „vulpițelor” a venit cu un sfert de oră înainte de final, printr-o torpilă care a făcut inutilă intervenția portarului Francesca Kovacs, un goalkeeper care a evoluat cu mult curaj în acest meci câștigat de Banat Girls.

„A doua repriză, fetele și-au revenit și au jucat altceva. În mare parte, sunt mulțumit de rezultat, de joc nicidecum. Jocul a lăsat de dorit. Terenul pe care am jucat a fost unul bun, iar până acum în deplasare nu am mai avut parte de un arbitraj așa corect. Am avut noroc, ne-am bazat pe calitățile individuale ale jucătoarelor Cristina Tismonar și Denisa Burdan. După o discuție la pauză, în primele minute ale celei de-a doua reprize am avut mai multe ocazii de gol. Am dominat, dar spre final am tremurat puțin, fetele noastre au picat fizic și echipa noastră a luptat pentru această victorie pe care ne-o doream”, a spus antrenorul Daniel Amariei.

Banat Girls: Francesca Kovacs – Georgiana Dabega, Florina Buha, Andreea Vicea, Daria Zglimbea – Mădălina Gînju, Elena Ruvila, Miruna Apro, Denisa Burdan – Natalija Bozilovic, Cristina Tismonar. Au mai intrat: Ana Ruth, Manuela Jula, Emanuela Domokos, Adelinne Baciu.

Rezultatele etapei a șasea:
Piroș Security – Venus Maramureș 11-1
FC Onești – Atletic Drobeta Turnu Severin 1-2
Vulpițele Galbene Roman – Banat Girls Reșița 1-2
Atletic Onix Rm. Sărat – Independența 2 Baia Mare 3-0

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/