O nouă promoție de absolvenți se alătură celor peste 135.000 care au dus mai departe spiritul Politehnicii timișorene în cei peste 100 de ani de existență. Pentru a răsplăti o generație extraordinară, care a trecut cu succes peste perioada grea a pandemiei și a școlii online, obținând rezultate foarte bune la examenul de licență, conducerea Universității Politehnica Timișoara a pregătit o festivitate de absolvire de excepție, care să le reamintească momentele frumoase petrecute în perioada studenției acum, când se pregătesc să pășească, cu mândrie, pe noul drum care li se așterne în față, unul cu multe provocări, dar și oportunități, în societatea de azi, aflată într-o permanentă schimbare.
Ceremonia de absolvire UPT 2022 va începe sâmbătă, 2 iulie 2022, la ora 18.30, pe platoul din fața Rectoratului UPT, în Piața Victoriei, cu un flash-mob și un moment artistic urmat de Parada Absolvenților care, acompaniată de trupa SuperChill, se va îndrepta spre Stadionul Știința.
Festivitatea, moderată de Dan Negru, va include discursul rectorului Universității Politehnica Timișoara Florin Drăgan și al președintelui Senatului UPT Radu Vasiu, discursuri ale reprezentanților mediului economic, cei care îi vor prelua acum pe absolvenți, reprezentanților studenților, ai celor zece facultăți.
Cum Universitatea Politehnica Timișoara a încurajat și a răsplătit întotdeauna performanța, conducerea UPT a decis să instituie, în urmă cu un an, o modalitate de evidențiere și recompensare a studenților excepționali, care au obținut media 10 pe tot parcursul studiilor de licență, prin acordarea, în cadrul Ceremoniei de Absolvire, a unor diplome „Magna Cum Laude”. În acest an, cinci astfel de diplome vor fi acordate în semn de apreciere pentru rezultatele academice remarcabile, pentru dedicare și consecvență în atingerea standardelor de performanță în activitatea didactică, pe întreg parcursul studiilor universitare de licență, materializate prin media generală 10 pe toți anii de studiu.
Un moment de suflet va fi cel susținut de îndrăgita actriță Oana Pellea, urmat de un recital extraordinar al formației Vița de Vie. Ceremonia de absolvire se va încheia în jurul orei 23.00, cu un foc de artificii.