Festivalul Zilele Maghiare din Timișoara devine unul… verde. Plasticul va fi interzis

zilele maghiare3
casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Concerte, spectacole, gastronomie, târg meşteşugăresc, dezbateri și evenimente pentru copii – toate vor fi la Zilele Culturii Maghiare, programate la Timișoara în ultimul week-end din septembrie.

Cea de-a șaptea ediţie a evenimentului va avea loc în perioada 22 – 25 septembrie, în piețele Victoriei și Libertății, în parcarea de la Modex, în curtea Centrului de Proiecte, Curtea Franciscană, Facultatea de Muzică și Teatrul Național din Timișoara.

Festivalul din acest an are parte de cea mai mare finanțare din partea primăriei, care a alocat, prin Centrul de Proiecte, aproximativ 260.000 de lei, în timp ce Guvernul Ungariei ajută cu 150.000 de lei.

„Zilele Culturii Maghiare trebuie să fie despre toleranță, despre prietenie, despre înțelegere reciprocă. Vrem să ne arătăm cultura. Vrem să arătăm românilor, străinilor, ce are cultura maghiară. Sigur, o facem și pentru noi, să ne simțim bine, să vorbim limba maghiară, dar vrem să ne arătăm și comunității locale. Pentru această multiculturalitate este Timișoara cunoscută.”, a spus Peter Tamas, consulul onorific al Ungariei la Timișoara.

zilele culturale maghiare

Din acest an, Zilele Maghiare din Timişoara se transformă într-un festival verde, care pune accentul pe mediul înconjurător. Deșeurile vor fi strânse selectiv, iar paharele, farfuriile şi tacâmurile vor fi din materiale reciclabile.

promovare banner maxagro Muzeul TM

„Nu vom permite plastic la festival. Vom desface și contractele celor care nu respectă acest lucru. Se va cere o garanție de 10 lei la paharul de bere și de 15 lei pentru paharul de vin, acestea se schimbă de fiecare dată când se cumpără o băutură nouă. La final, omul poate lua cu el paharul ca suvenir. Foarte multe festivaluri din Europa au acest sistem, sperăm să nu mai avem nici noi pahare aruncate. În plus, au fost discuții legate de mâncarea oferită la vânzare la gramaj. Vrei să mănânci ceva și habar nu ai cât o să iasă. De acum se va plăti pe porție. Nu vor fi foarte ieftine nici acum, dar măcar ai idee cât plătești.”, a mai spus Peter Tamas.

zilele maghiare

Zilele Maghiare de la Timişoara aduc și multe dezbateri, care se vor ține la Cafeneaua Verde. Printre invitați se numără, din România, ministrul Sporturilor Eduard Novak și deputatul Iuliu Winkler, precum și Boros Imre, fost ministru al Agriculturii, respectiv pentru Fonduri Europene în Guvernul Orban din Ungaria.

Festivalul începe joi, 22 septembrie, cu spectacolul de gală de la Teatrul Național, la care vor participa oficialităţi locale şi invitaţii din Ungaria. După discursuri, pe scenă va urca Ansamblul de Balet Contemporan din Szeged.

Vineri, sâmbătă și duminică, centrul Timișoarei va fi luat în primire de cultura maghiară: de la gastronomie, meșteșugari, la concerte și programe pentru copii, trenulețul turistic sau degustări de vin. În fața Operei va fi amenajată scena mare pe care vor concerta nume importante din showbizul unguresc: Varga Miklos, R-Go și Presser Gabor (fost membru în trupa LGT) alături de Ansamblul Csik.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/