Festivalul Internațional „Sabin Pautza” de la Reșița, la cea de-a X-a ediție

afis festival sabin pautza
po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Ediția jubiliară a festivalului debutează miercuri la Reșița și cuprinde un bogat program cultural.

Inițiat în 2014 de Societatea pentru Cultură Metarsis, din preţuire faţă de una dintre valorile de necontestat ale Banatului Montan şi nu numai, compozitorul şi dirijorul Sabin Pautza, cea de-a X-a ediție a festivalului care îi poartă numele maestrului are loc, în perioada 25-29 octombrie, la Reșița.

„Ediția din acest este jubiliară, anul 2023 fiind anul în care Sabin Pautza a aniversat, la 8 februarie, 80 de ani de viață și 60 de ani de carieră”, transmit organizatorii.

Evenimentul cuprinde expoziţii, lansări de carte, concerte, recitaluri şi Concursul de interpretare pianistică şi compoziţie „Sabin Pautza”, cofinanțat de Consiliul Județean Caraș-Severin.

Programul Festivalului Internațional Sabin Pautza

Miercuri, 25 octombrie
Ora 18:00, Muzeul Banatului Montan, Reșița – Sabin Pautza și marea familie reșițeană.

Cheia este sub preșul de la ușă

SIMULTAN 10

Pictură: Iulian Vitalis Cojocariu ( 1939- 2013), Bogdan Alexandrov, Bulgaria

Foto/ video IoanaCojocariu, Suedia

Lansare carte: Georgeta Cojocariu, Pielea Tăcerii, ed. Castrum de Thymes, 2023

Moment muzical cu VillDia Cello, prof. Diana Silaghi, Sabin Sebastian PASCU

Invitati special: dr. Ada D. Cruceanu, dr. Marian Truțulescu

Joi, 26 octombrie

Ora 11:00, Muzeul Banatului Montan, Reșița – Condiția artistului sau arta condiției –

Intâlnirea liceenilor creativi cu Ioana Cojocariu- Suedia, Bogdan ALEXANDROV- Bulgaria

Ora 19:00 Sala Lira a Liceului de Arte Sabin Păuța – Sabin Pautza, 80-60

Prezentarea juriului Concursului Internațional de Interpretare Pianistică și Compoziție, Reșița, editia a X-a: prof. univ. dr. Sabin Pautza – președinte onorific, compozitor, dirijor, prof. univ. dr. Daniel Goiți– Academia Națională de Muzică ,,Gheorghe Dima” Cluj Napoca, pianist concertist, Dr. Sorin Petrescu – Filarmonica Banatul, Timișoara, pianist concertist, cercetător dr. Irina Nițu – Muzeul Național George Enescu, București, prof. Gabriela Ungureanu-Charreton, Conservatoir de Blois, Franța, pianist concertist, prof. Simona Liliana stan, Inspector școlar pentru managementul resurselor umane, Inspectoratul Școlar Caraș-Severin.

Recital extraordinar, pian- Gabriela Ungureanu Charreton, Franța. În program: Jean- Philippe Rameau, Claude Debussy, Modest Mussorgsky

Vineri, 27 octombrie

Ora 10:00 Liceu de Arte „Sabin Pauța” – Intrunirea în ședință tehnică, a juriului Concursului internațional de interpretare pianistică și compoziție, Reșița, editia a X-a

Ora 16:00 Biblioteca Germană Alexander Tietz

Sabin Pautza – „Who’s who in music”, expoziție documentară

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Recital extraordinar, pian – Sorin Petrescu, România. În program: Sabin Pautza, Hans Christian von Dadelsen, Manuel de Falla, Margareta Tietz – Cocora, Richard W. Oschanitzky, Constantin Silvestri

Ora 18:00 Biserica Romano-Catolică, Govândari, Reșița

„Sabin Pautza și orașul cu poeți”

Lansare de carte: Un strop de lumină…. Cântece de Sabin Pautza pe vesuri de Adina Covaci, ed. Muzicală, 2023

Recital de lieduri pe versuri ale poeților reșițeni, muzica Sabin Pautza, prof. Adina Covaci, soprană, la pian – Sebastian Covaci.

Ora 19:00 Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Pautza” – Sabin Pautza și muzica de jazz

Recital extraordinar ,,Classic meets Jazz” cu Nicolas Simion, Germania, instrumente de suflat, Sorin Romanescu, România, chitară, Răzvan Cojanu, România, bass.

Sâmbătă, 28 octombrie 

Ora 10:00 – 16:00 Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Pauța” – Concursul internațional de interpretare

Pianistică și compoziție Sabin Pautza, ediția a X-a

Ora 18:30 Liceul de Arte „Sabin Pauța”

Sabin Pautza, George Enescu și America, expoziție documentară MNGE București. Prezintă cercetător dr. Irina NIȚU

Ora 19:00 SalaLira,

Recital extraordinar – Orchestra Academică Cluj Napoca, solist: Daniel Goiți, pian. La pupitru: Matei Pop.

În program: Sabin Pautza- Jocuri II, Franz Liszt – Concertul nr. 1 în Mi bemol major pentru pian și orchestră

Duminică, 29 octombrie

Ora 10:00- 12:00 Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Pauța”
Concursul internațional de interpretare pianistică și compoziție Sabin Pautza, ediția a X-a

Ora 18:00 Sala Lira a Liceului de Arte „Sabin Păuța”
Închiderea festival – gala laureaților

Orchestra Academică Cluj-Napoca, solist: Mark Joshua Lakatoș – câștigatorul Marelui Premiu FISP IX, 2022. La pupitru: Matei Pop

În program: Ludwig van Beethoven – Concertul nr. 3 în do minor pentru pian și orchestră,

Director Artistic: dr. Irina Nițu, Director Festival: Lucian Duca

Organizator: Societatea pentru Cultură Metarsis – activități și servicii de cultură urbană și artă contemporană

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/