Festivalul de copii şi tineret de la Marga, la al 36-lea omagiu pentru Timotei Popovici!

În sala de spectacole a Casei de Cultură „Dumbrăviţa” din Marga s-a desfășurat, sâmbătă, 12 mai, festivalul închinat celui mai prolific compozitor de muzică corală pentru copii, Timotei Popovici.

Primul festival coral pentru copii şi tineret din România, care a debutat în comuna Marga – judeţul Caraş-Severin, în anul 1982, a ajuns anul acesta la cea de-a 36-a ediție, informează Serviciul Cultural al Episcopiei Caransebeşului. Sâmbătă, 12 mai, în sala de spectacole a Casei de Cultură „Dumbrăviţa” din localitatea de pe Valea Bistrei s-a desfășurat festivalul închinat celui mai prolific compozitor de muzică corală pentru copii, Timotei Popovici. Copii și tineri care au purtat și haine populare specifice zonelor de proveniență, au încântat auditoriul cu cântări corale din perioada pascală, precum și printr-un repertoriu de cântece patriotice.

La eveniment a fost prezent și Preasfințitul Părinte Lucian, Episcopul Caransebeșului care a subliniat că această ediție a festivalului în anul centenar al Marii Uniri a fost o reușită din toate punctele de vedere: „Am fost în Betleemul unde în urmă cu 36 de ani s-a născut acest festival și ne bucurăm că au venit coruri din întreg Banatul, din Arhiepiscopia Timișoarei, din Arhiepiscopia Aradului și din Episcopia noastră, coruri de copii, de tineret, coruri mixte și coruri bărbătești, astfel încât am avut o ediție reușită din toate punctele de vedere. Credem că cei care au ascultat aceste cântări religioase și patriotice au plecat mulțumiți la casele lor, cu gândul ca pe mai departe să păstrăm unitatea de credință și de neam, unitatea dintre noi românii creștini ortodocși.” Toate formațiile corale au primit din partea Preasfințitului Părinte Lucian și a membrilor juriului diplome de participare, plachete și daruri.

12 coruri din 3 judeţe!

Au încântat auditoriul și au promovat tradițiile noastre sfinte, tradițiile populare, creând o atmosferă de sărbătoare, 12 coruri: Corul de copii „Pui de Cer” al Centrului de tineret din Moniom, dirijor: prof. Georgiana Ciucur, Corul „Steluțe” al Școlii Gimnaziale nr.2 din Reșița, dirijor: prof. Mariana Brebenariu, Corul „Piticot” al Şcolii Gimnaziale Nr. 1 din Oţelu Roşu, dirijor: prof. Cristina Zaharia, Corul de copii „Menestrelul” al Asociației „Reșița Română” din Reşiţa, reunit cu Formația Corală „Voinicelul” de la Școala Gimnazială nr.3 din Oțelu Roșu, dirijor: prof. Adriana Ponoran, Corul Liceului Teoretic „Traian Vuia” din Făget, dirijor: prof. Mircea Sturza, Corul Seminarului Teologic din Arad, dirijor: prof. Ștefan Adrian Bugyi, Corul Asociaţiei Tinerilor Ortodocşi din Banatul de Munte, Reşiţa, dirijor: Cătălin Ciorîngă, Corul claselor de teologie de la Liceul Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, dirijor: prof. Florin Nicolae Șincari, Corul Liceului Teoretic „Traian Vuia” Făget, dirijor: prof. Mircea Sturza, Corul „Allegretto” al Liceului de Arte „Sabin Păuţa” din Reşiţa, dirijor: prof. Emanuela Moldovan, Corul „Timotei Popovici” al Seminarului Teologic „Episcop Ioan Popasu” din Caransebeş, dirijor: părintele profesor Petru Paica, Corul bărbătesc „Atanasie Lipovan” al Facultăţii de Teologie „Ilarion V. Felea” din Arad, dirijor: Arhid. asist. univ. drd. Tiberiu Ardelean, precum și Corul Mărgana” din Marga, dirijat de prof. univ. dr. Dumitru Jompan.

Deşi a activat cea mai mare parte a vieţii la Sibiu, Timotei Popovici este bănățean, cu origini în localitatea Tincova, judeţul Caraş-Severin. El s-a născut la 20 august 1870, a fost preot, pedagog și compozitor român, alcătuind numeroase compoziții laice și religioase, pentru cor de copii, coruri școlare, coruri pe trei voci și bărbătești.

Corul Stelute la Festivalul Timotei Popovici.

Gepostet von Dana Derius am Mittwoch, 3. Mai 2017

Sursă foto/video: FB Gabriel Dinu/Dana Derius.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/