Festivalul Avioanelor – „Folk pe Aeroport” revine la Buziaș în weekendul 18–19 iulie, pe scena amenajată lângă terasa cu cele trei avioane și turnul de control.
Ajuns la cea de-a XI-a ediție, evenimentul aduce pe scenă artiști consacrați ai muzicii folk și rock, iar la final participanții vor putea urmări și finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026.
Sâmbătă, de la ora 18:00, vor urca pe scenă CU ASAR și NEW ROCKABIL. Duminică, programul începe la prânz cu muzică asigurată de DJ Roberto, iar de la ora 17.00 sunt programate recitalurile susținute de Adrian Beznă, Cristi Buică, Mircea Vanca, Emeric Imre și Radu Pietreanu, invitatul special al ediției.
La finalul concertelor de duminică, participanții vor putea urmări, pe un ecran LED amplasat în zona scenei, finala Campionatului Mondial de Fotbal 2026.
Organizatorii anunță că nu vor lipsi nici preparatele devenite tradiționale ale Terasei „La Aeroport”, printre care hamsiile, jumările de pește, pizza „Avion” și micii.