Festival de teatru la Timișoara! Septembrie va fi o lună dedicată iubitorilor de dramaturgie

po 1000x100px (3) untitled design set 970x90 px

Epicentrul teatrului românesc se mută la Timișoara! Cel mai important festival al dramaturgiei românești, plasată în context european, va avea loc în aer liber în capitala Banatului. Aeroport, M-am hotărât să devin prost și Cloaca sunt primele piese programate.

Teatrul Național din Timișoara lansează la începutul lunii septembrie, în deschiderea stagiunii 2020-2021, cea de-a XXV-a ediție a Festivalului European al Spectacolului Timișoara – Festival al Dramaturgiei Românești. Evenimentul este dedicat evoluției teatrului românesc și publicului, o provocare în contextul epidemiei globale. Pentru a onora comunitatea care a dat dovadă de solidaritate și umanitate în lupta contra virusului, ediția din acest an se va numi S.O.S. 2020. „Teatrul Național răspunde acestui prezent complet neașteptat, bulversant, care a luat întreaga lume prin surprindere și face toate eforturile pentru a nu-i permite să devină noua normalitate, păstrându-i caracterul acut.”, transmit organizatorii.

Festivalul European al Spectacolului Timișoara va avea loc pe o nouă scenă, în aer liber. Din cauza restricțiilor impuse în cazul spectacolelor, Teatrul Național Timișoara construiește scena în Parcul Civic, în jurul Sălii 2. „Totodată, FEST-FDR, astfel contextualizat, va reprezenta o necesară gură de oxigen atât pentru iubitorii de teatru, cât și pentru artiști, sufocați cu toții de o realitate profund constrângătoare și, ca atare,  FEST-FDR va relansa afectiv, intelectual și emoțional spiritul individului ca parte a comunității.”, au transmis reprezentanții Teatrului Național Timișoara.

1000x100 casinoherculane by sungarden gif card de energie dacus 1000x100

Primele reprezentanții artistice din septembrie sunt deja programate. Marți, 1.09, și miercuri, 2.09, ora 20.00, se joacă Aeroport, de Ștefan Caraman, regia artistică Ion-Ardeal Ieremia. Sâmbătă, 5.09, și duminică, 6.09, spectatorii se vor bucura de piesa M-am hotărât să devin prost, după Martin Page, regia artistică Antonella Cornici. Marți, 8.09, și miercuri, 9.09, este programată Cloaca, de Maria Goos, regia artistică Mihaela Lichiardopol. Biletele se pot cumpăra online, de pe site-ul teatrului. Agențiile Teatrului Național se vor deschide începând de vineri, cu orar de funcționare între 11.00 și 19.00, de marți până duminică. „Avem convingerea fermă că Teatrul Național și publicul său demonstrează necesitatea fundamentală a spectacolului de teatru și că teatrul, ca expresie a culturii, este piatră de temelie pentru însănătoșirea morală a societății.”, au subliniat organizatorii.

versay aprilie 980x120 px banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/