Problemele sunt discutate de specialiștii de la Direcția pentru Agricultură Județeană cu reprezentanții primăriilor din Caraș-Severin.
Prima asemenea întâlnire a avut loc ieri, 20 februarie, pe tema problemelor cu care se confruntă primăriile. S-a discutat despre modul de aplicare a legislației agricole, proceduri, pașii necesari sau documentele care trebuie emise. Interesul arătat a fost mare participanții subliniind importanța unei bune comunicări în beneficiul final al fermierului. Problemele semnalate și situațiile punctuale au fost reținute și clarificate de specialiștii Direcției Agricole Județene, eventuale informații suplimentare urmând a fi aduse în cadrul întâlnirilor viitoare.
Asemenea întâlniri se vor desfășura lunar sau mai des, în funcție de problemele cu care se confruntă primăriile din județ și fermierii. Dorința specialiștilor Direcției Agricole este de a dialoga deopotrivă cu reprezentanții primăriilor și cu fermierii pe teme de interes astfel urmărindu-se aplicarea mai eficientă a legislației agricole.