O nouă informație falsă a început să circule prin mass-media. De data aceasta este vorba despre pedepsele pe care le-ar putea primi șoferii prinși că circulă fără ITP. Autoritățile au ținut să corecteze știrea apărută în presă.
Registrul Auto Român și Direcția Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor ar dori să introducă o prevedere legală, prin care posesorii de autovehicule care au ITP suspendat sau expirat, respectiv înmatricularea suspendată, să fie pasibili de închisoare prin întocmirea unui dosar penal. Nimic mai fals!
RAR a transmis un comunicat de presă prin care dezminte informația apărută în mass-media. „RAR precizează că nu a avut niciodată și nici nu are în vedere o astfel de inițiativă, deoarece normele legale în vigoare prevăd clar că abaterea menționată mai sus reprezintă contravenție sancționată doar prin amendă (ca sancțiune principală) și puncte de penalizare (ca măsură complementară)”.
Așadar, spre exemplu, în cazul în care un autovehicul este oprit de Poliție în trafic și se constată că are ITP expirat, pe lângă sancțiunea principală și cea complementară, se dispune și reținerea certificatului de înmatriculare, fapt ce va atrage după sine, începând cu 20 mai 2018, și suspendarea înmatriculării, fără consecințe de natură penală.
Odată ce posesorul autovehiculului se prezintă la stațiile ITP autorizate și obține ITP valabil, se ridică automat și suspendarea dispusă asupra înmatriculării.