Trafic paralizat, în această dimineață, în zona Pieței Traian Vuia din Reșița. Cauza? Un accident rutier produs chiar pe trecerea de pietoni de la Universitatea „Eftimie Murgu”. O femeie a fost acroșată, iar șoferul mașinii care a lovit-o s-a făcut nevăzut.
Dimineață agitată pentru șoferii care doreau să ajungă în zona centrală dinspre Govândari. În jurul orei 8, un accident de circulație s-a produs la universitate. O femeie care traversa strada pe trecerea de pietoni a fost lovită de o mașină. Șoferul s-a făcut nevăzut, dar a revenit la locul faptei după circa 20 de minute.
„Un bărbat de 47 de ani, din Reșița, care conducea un autoturism, la trecerea de pietoni, surprinde și accidentează o femeie de 50 de ani, angajată în traversarea regulamentară a drumului public”, transmite purtătorul de cuvânt al Poliției cărășene.
În urma impactului, femeia a fost rănită grav. Șoferul va răspunde acum atât pentru vătămare corporală, cât și pentru părăsirea locului accidentului.