Femeie din Siria a devenit mamă după ce a trecut ilegal frontiera

Pentru doi bărbați și o femeie de origine siriană, scenariul de a ajunge ilegal într-un stat din vestul Europei a căpătat o cu totul altă turnură în localitatea Soca, acolo unde femeia, însărcinată, anunța venirea pe lume a unui nou membru al familiei.

Planul de acasă al celor trei migranți care au încercat să intre ilegal în România din Serbia nu a mai stat în picioare în fața polițiștilor de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Deta deoarece, opriți pentru un control de rutină, în localitatea Soca, cei trei străini nu-și justificau prezența în apropierea graniței cu Serbia.

Surpriza însă, pentru organele abilitate care efectuau verificări, a venit în momentul în care femeia a început să acuze dureri, polițiștii solicitând de urgență ajutor medical de specialitate. Astfel, transportată la un spital din Timișoara, femeia a dat naștere unei fetițe.

Poliţiştii de frontieră i-au condus pe cei doi bărbați la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră pentru cercetări, unde s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Siria, având vârste de 14 și 22 de ani. Bărbatul adult este soţul femeii, iar minorul este verișorul acesteia. Ei au declarat că au încercat să treacă ilegal frontiera din Serbia în România, pe jos, pe la frontiera verde, întrucât intenţionau să ajungă într-un stat din vestul Europei.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun, iar cele trei persoane au solicitat acordarea unei forme de protecție în România.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/