Femeie cu alcoolemie de peste 1 la mie, a lovit o mașină și a fugit

masina1

O femeie din Timișoara a lovit o mașină, după care a fugit de la locul accidentului. Era beată și nici măcar nu a oprit ca să vadă ce daune a provocat.

Incidental a fost văzut de un polițișt local aflat în timpul liber care și-a anunțat imediat colegii. Șoferița avea o alcoolemie de peste 1 la mie.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Rutier au fost sesizați aseară, în jurul orei 18.15, de un coleg aflat în timpul liber care a observat că un autoturism Volvo, de culoare gri, ce se deplasa pe Strada Ana Ipătescu dinspre Calea Șagului, a acroșat un alt autoturism marca Volkswagen, parcat regulamentar. Polițiștii locali au urmărit autovehiculul în cauză, pentru că nu s-a oprit să vadă cât de grav a lovit cealaltă mașină și se deplasa haotic punând în pericol ceilalți participanți la trafic. Pe Aleea Actorilor acesta a oprit, iar polițiștii locali au trecut la legitimarea conducătorului auto, care era o femeie. Ea a declarat verbal că are 37 de ani, dându-și un nume care nu era real. Femeia emana un puternic miros de alcool, fiind incoerentă. La verificarea mai amănunțită i s-a stabilit identitatea reală, aceasta având 35 de ani și fiind din Timișoara”, aflăm din

La fața locului a fost chemat și un echipaj al Biroului Rutier din cadrul Inspectoratului Județean de Poliție Timiș, care, la verificarea cu etilotestul, a stabilit că femeia avea o alcoolemie de 1,06‰ în aerul expirat, motiv pentru care a fost predată de polițiștii locali celor de la Biroul Rutier, pentru a fi transportată la Spitalul Județean în vederea recoltării de probe biologice și continuarea cercetărilor.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/