Felix Borcean rupe organizația PNL Caransebeș! Îi îndepărtează pe oamenii care l-au făcut primar!

Liberalii din Caransebeș nu l-au ascultat pe fostul city manager al orașului atunci când l-au desemnat pe Felix Borcean ca și candidat pentru Primărie, iar acum, la ceva mai mult de un an de la alegeri, recunosc că au greșit, cu consecințe ce pot fi iremediabile pentru PNL!

Pe zi ce trece, liberalii pierd tot mai mult teren la Caransebeș, acolo unde ani la rând au dat primarul municipiului și au avut majoritate în Consiliul Local. În preferințele gugulanilor, lupta dintre PNL și PSD s-a echilibrat simțitor încă de la alegerile din iunie anul trecut, iar după un an cu Felix Borcean la conducerea administrației publice și, în același timp, la șefia organizației locale PNL, social-democrații par să fi intrat într-un ușor avantaj. Și asta pentru că în PNL Caransebeș e o adevărată degringoladă.

În primul rând, în anturajul liberalilor se vorbește despre răceala intervenită în relațiile dintre Felix Borcean și Marcel Vela, omul despre care se vorbește că l-a făcut primar. Asta ca să nu-i spunem chiar ruptură, deși cam așa ar sta lucrurile. Ruptură cauzată de mai multe motive, printre care și acela că Borcean ar fi fost principalul instigator și susținător al lui Nelu Popa pentru a candida la președinția organizației județene împotriva lui Marcel Vela. Ceea ce a creat la acel moment destulă tensiune în PNL Caraș-Severin. Organizația din Caransebeș a fost destabilizată și mai mult după ce s-a aflat de întâlnirile lui Borcean cu liderii PSD. Liderul grupului social-democrat din Consiliul Local Caransebeș, Florin Bogdea, a dezvăluit chiar în plen, spre stupefacția consilierilor liberali, cum el și Ilie Iova s-au întâlnit în secret cu primarul Borcean și au negociat aprobarea anumitor proiecte. Nimeni din PNL nu părea să fi știut de aceste întâlniri, astfel că au apărut alte motive de scandal în organizația din Caransebeș.

Lui Borcean i se reproșează și alte lucruri. Printre ele, faptul că mai mulți dintre cei care l-au sprijinit pe el personal sau partidul în campania electorală au fost lăsați pe dinafară. Tot Borcean a cauzat acum demisia unuia dintre vicepreședinții PNL Caransebeș. Lui Sorin Bejeriță, director la SC Cazare şi Servicii Şcolare SRL, i s-ar fi cerut de către primar să-și prezinte demisia. Fără nicio explicație. Pur și simplu trebuie să plece! În aceste condiții, Bejeriță a anunțat că pleacă, dar că pleacă și din partid, că renunță la funcția de vicepreședinte. „Nu m-am dus la el, a venit el la mine şi i-am explicat situaţia, deşi nu cred că era cazul să i-o explic. Această societate are în opinia mea prea mulţi angajaţi şi salariul cel mai mare este cel al directorului. Eficientizarea societăţii poate avea loc odată cu plecarea directorului”, a explicat Felix Borcean. Aflând de demisia lui Bejeriță din partid, Borcean a rămas total indiferent. Ca și cum nu ar fi suficiente toate acestea și câte și mai câte care încă n-au răsuflat, Felix Borcean se laudă până acum cu o singură realizare importantă în calitate de primar: a inaugurat un ștrand când pe Țarcu e deja zăpadă de cinci centimetri!

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/