Felix Borcean: Probabil că o să rămân primar al Caransebeșului! Sunt deschis la negocieri, am oferte de la mai multe partide, cu excepția PNL!

Persona non grata în PNL, inculpat într-un dosar penal și verificat de DNA în altul, actual primar al Caransebeșului nu duce lipsă de oferte înaintea alegerilor locale. Nu ar spune nu nici măcar unei eventuale oferte venite de la PSD!

Din cauza conflictului izbucnit cu vreo doi ani în urmă între el și Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, Felix Borcean a recunoscut că s-a gândit chiar să renunțe la administrația publică și la viața politică după încheierea mandatului. S-a răzgândit însă după ce s-a văzut dat pe mâna organelor de cercetare penală, fiind convins că actualul ministru de Interne este cel care l-a făcut să dea socoteală procurorilor. Și e atât de determinat să câștige din nou Primăria Caransebeș încât e dispus să stea cu orice partid la masa negocierilor.

„Eu sunt subiectiv, dar probabil că o să rămân primar. Poate am devenit și eu, în sfârșit, om politic. Nu mai zic niciodată, sunt deschis la negocieri. Am multe oferte și de la partide mici, și de la partide mari, cu excepția partidului meu, PNL. O să gândim o strategie, o să gândesc și eu, o să negociem, că așa se face în politică, discutăm și vedem ce va ieși. Nu mi-am creat dușmănii nici în PSD, dar mi-era greu mie ca om, ca structură, să basculez exact în direcția opusă. Pe de altă parte, gândindu-mă că situația noastră politică a României este una tribală, cu grupuri, cu ginte, că nu sunt partidele alea cu doctrină… Este și varianta de a fi independent până la urmă. Am spus că pot să încerc și treaba asta. Măcar mor demn, dacă e să mor!”, a spus Felix Borcean pentru expressdebanat.ro.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Primarul Caransebeșului a mărturisit că, la un moment dat, luase în calcul chiar varianta de a nu mai candida, de a se întoarce la viața tihnită. „Dar cine știe că dacă rămân alții și iar încep prigoanele! Păi eu știu ce le mai trece prin cap? Mă las, dar nu mă lasă ei. Și atunci mai bine lupți!”, a adăugat primarul Borcean.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/