Felix Borcean: Există o înțelegere a celor doi domni care fac și desfac în Caraș-Severin!

Primarul Caransebeșului acuză manevre politice făcute de Ion Mocioalcă și Marcel Vela prin care s-ar urmări prăbușirea cotei sale electorale!

Scandalul iscat la vârful Primăriei Caransebeș între primarul Felix Borcean și viceprimarul Bebe Pasere nu e deloc întâmplător, crede primul dintre ei. Mai degrabă e rezultatul unui aranjament al celor mai titrați politicieni cărășeni ai momentului, social-democratul Ion Mocioalcă și liberalul Marcel Vela, susține Borcean. „Sunt sigur că există o înțelegere la nivel înalt a celor doi domni care fac și desfac în județul Caraș-Severin de a-l crește pe Bebe Pasere, dându-mi mie la gioale!”, a comentat edilul-șef după ultimele evenimente din Consiliul Local Caransebeș, unde consilierii Pro România și PNL par să se aibă mai nou ca frații, în ciuda faptului că între partidele conduse de Borcean și Pasere există un protocol de colaborare.

Felix Borcean spune că momentan nu s-a discutat în PSD despre tensiunile apărute între el și Bebe Pasere și nici nu se așteaptă să-i fie făcut vreun reproș. „Nu știu ce mi-ar putea reproșa. Bebe Pasere nu face parte din PSD. În momentul în care am făcut acel birou politic de la Caransebeș, din 100.000 de membri, am spus că unim cele două curente.”, a mai spus primarul.

Vizați de acuzațiile lui Felix Borcean, Mocioalcă și Vela au ignorat aproape total subiectul. Senatorul PSD a ridicat mirat din sprâncene și a evitat să dea vreo replică pentru a nu inflama și mai mult o atmosferă care pe zi ce trece e tot mai incendiară în PSD. Senatorul PNL a tratat cam în aceeași manieră acuzațiile lui Borcean. A întrebat însă retoric: consilierii PNL l-au pus pe Bebe Pasere viceprimar? Nu cumva tocmai cei de la PSD? „Eu chiar mă ocup de lucruri serioase.”, l-a luat Vela peste picior pe Felix Borcean.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/