Cu pași mici spre un vis mare! Secția de Pediatrie de la Caransebeș se transformă cu o mână de oameni și un munte de voință

7
1000x100 Cuib de vise 1000x100

De Ziua Copilului, Asociația „Cuib de Vise” aduce speranțe de mai bine în secția unde își găsesc vindecarea unii dintre cei mai mici pacienți.

Jumătate din Secția de Pediatrie a Spitalului Municipal din Caransebeș a intrat de astăzi în șantier. Lucrările de renovare și modernizare au fost demarate de voluntarii Asociației „Cuib de Vise” din municipiul de pe Timiș și Sebeș, în vederea transformării mai multor saloane în spații moderne și prietenoase pentru cei mici. Efortul este unul uriaș, atât din punct de vedere financiar, din estimările făcute de reprezentanții „Cuib de Vise” vorbim despre o sumă de aproximativ 60.000 de euro, cât și din perspectiva lucrărilor care urmează să se deruleze aici.

9

„Ne-am propus să modernizăm, deocamdată, jumătate din secție, pentru că nu ne permitem mai mult, dar sperăm să o facem integral, și chiar cred că așa se va și întâmpla până la urmă. Momentan, vorbim de nouă saloane, la care se adaugă bucătăria, sala de tratament, grupul sanitar și camera unde se spală și se sterilizează biberoanele micuților pacienți.”, ne-a mărturisit Adina Pasere, președintele Asociației „Cuib de Vise”, o femeie pentru care cuvântul nu se poate, nu există.

„Am încredere că vom duce la final acest proiect cu succes și am încredere că ni se vor alătura pe parcurs oameni de bună credință, care să ne sprijine în acest demers, fie financiar, fie cu materiale de construcții, fie cu mână de lucru, căci avem nevoie de toate acestea. Până la urmă este vorba despre copii, iar dorința noastră este să le creăm acestora cele mai bune condiții, pentru a se putea recupera cât mai rapid.”, a mai spus Pasere.

proiect

Pentru început, voluntarii „Cuib de Vise” au primit o mână de ajutor din partea structurilor MAI. Au răspuns prezent, pompierii și jandarmii cărășeni. Cu toții pentru un crez comun: binele micuților pacienți.

„Deși astăzi era ziua mea liberă, nu am ezitat niciun moment să vin să dau o mână de ajutor. O fac pentru binele copiilor noștri, pentru că ei sunt viitorul nostru. Voi fi prezent și cu alte ocazii, nu doar astăzi.”, ne-a spus Iulian Grozescu, pompier în cadrul Detașamentului Caransebeș.

Ultimele lucrări pe această secție s-au făcut prin anii 2018, 2019, însă nu de amploarea celor care au demarat acum. Medicul-șef al Secției de Pediatrie, dr. Irina Coșarcă, recunoaște că a așteptat cu nerăbdare acest moment.

Ne-am dorit de mult această renovare. Îmi amintesc că acum câțiva ani am reușit, printr-o sponsorizare, să schimbăm puțin aspectul secției, să-i aducem îmbunătățiri, și am fost tare bucuroși pentru intervențiile minore de la acea vreme. Dar ce urmează acum este de o amploare la care nici nu ne puteam gândi vreodată. O să fie o perioadă grea și pentru noi până când dumnealor renovează, dar cred că la final va fi exact ce ne doream.”, a declarat medicul-șef al Secției de Pediatrie.

Cei care doresc să se alăture acestui demers inițiat de Asociația „Cuib de Vise” o pot face, fie prin muncă voluntară, fie contribuind cu bani ori cu materiale necesare renovării.

Donațiile se pot face în conturile:

STPT job 1000x200

👉RO93CECEB00030RON2012811
👉 RO60CECEB000C1EUR2012816
👉 RO56CECEB000B8USD2012821
👉 Revolut: 0727 526 313

2

10

6

5

3

11

proiect 2

8

8

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/