Fostul manager al Spitalului Municipal Caransebeș, Mihaela Popovici, ar fi scos alte mesaje din conversațiile pe care le purta cu primarul Felix Borcean. De data aceasta, nu legate de relațiile extraconjugale care ar fi existat între cei doi, ci despre executarea oamenilor apropiați de președintele PNL Caraș-Severin, Marcel Vela!
Unsă de Felix Borcean manager interimar al spitalului din Caransebeș și tot de el înlocuită din funcție, Mihaela Popovici l-a avertizat că-l va termina din toate punctele de vedere. Mai întâi, i-a zdruncinat familia, susținând că i-ar fi făcut avansuri sexuale și că ar fi chemat-o la el acasă când soția lui era plecată. A amenințat că-l dă pe mâna organelor de cercetare penală pentru că ar fi condiționat numirea ei ca manager de înscrierea în PNL și, automat, de demisia din PSD. Acum însă din telefonul Mihaelei Popovici, din conversațiile purtate pe WhatsApp cu primarul liberal Felix Borcean, ar fi ajuns în spațiul public și alte stenograme. Într-una dintre acestea, declarându-se un adevărat „diavol”, Mihaela Popovici îi relatează edilului ce grozăvii descoperă în documentele spitalului. „Gândește-te cum îl scoatem pe Șelner din schemă! E cu Vela. Face lobby. E și slab…”, i-ar fi transmis Felix Borcean. Mihaela Popovici a aprobat imediat: „Neapărat! Îmi pierde toate procesele…”. Și astea ar fi doar o parte din materialele cu care amenința fostul manager.
Nicolae Șelner e juristul spitalului și membru al Biroului Politic Local al PNL Caransebeș. Felix Borcean a mai executat însă și alți oameni apropiați lui Vela, Luminița Verdeș sau Sorin Bejeriță fiind la vremea lor subiecte îndelung discutate de liberali. Reacția lui Marcel Vela după toate acestea este cât se poate de clară. Felix Borcean are zilele numărate în PNL. „Cred că Felix ori se cere afară din PNL, pentru că săptămâna trecută a atacat chiar și conducerea partidului, ori este stresat cu zăpada și cu scandalul sexual, având acum firești scăpări de memorie. Am văzut că a uitat că erau și liberali care puteau fi manageri la spital, acum mă atacă și pe mine și spune că nu l-am ajutat ca senator și e răutăcios că pe el nu l-am prezentat de la tribuna Senatului. Mai uită că verișorul lui este consilierul prim-ministrului Viorica Dăncilă și a garantat viceprimarului și city managerului că vor curge proiecte de finanțare cât debitul Dunării și probabil din cauza asta nu a apelat el direct la vreun senator sau deputat din opoziție sau de la putere, iar acum se plânge că nu a fost rugat să fie ajutat. A uitat și cum l-am rugat să scrie ei cât mai multe proiecte, a uitat că acum implementează proiecte europene accesate de mine (pentru care ia și spor consistent la salariul de primar). Uită și cum m-am luptat cu PSD la legea bugetului pentru spitalul din Caransebeș sau că l-am trimis la Ministerul Transporturilor să rezolve accesul drumului agricol din Pipirig în centură și el a uitat luni bune să meargă la secretarul de stat cu care vorbisem”, a comentat Vela.