„Favelele braziliene” și cotețele de găini împiedică dezvoltarea Reșiței! Primarul Popa pornește buldozerul!

Edilul-șef al Reșiței își mai pune în cap câteva sute de cetățeni, cei mai mulți dintre ei refuzând să intre în civilizație! Cocioabele de la marginea orașului, dar și multe aflate printre blocuri, pun în pericol sau amână proiecte de dezvoltare și, în plus, nici nu aduc vreun mare câștig la bugetul local!

Identificarea cu mare greutate a unei suprafețe de teren din domeniul public pretabile pentru construcția unui bloc ANL care să fie pus la dispoziția medicilor ce vin la Reșița din alte orașe l-a obligat, practic, pe primarul Nelu Popa să nu mai prelungească termenul de concesionare a terenurilor pentru amenajarea de grădini. „Nu există niciunde contracte de grădini. Acest gen de contracte a început să ne pună probleme în dezvoltarea orașului. Nu identificăm proprietăți de minimum 1.500 mp pentru a face ANL-uri pentru medici. La stația de apă a Govândariului întâmpinăm probleme cu cetățenii care au grădini pe acolo, trebuie schimbate două țevi și ne aflăm în dificultate din cauza acelor grădini. În alte orașe nu există niciun contract de acest fel. În plus, în mare parte oamenii au înțeles greșit ce înseamnă o grădină, e plin de cocioabe, de câini!”, și-a motivat primarul Popa propunerea de suspendare a contractelor respective măcar până e definitivat PUG-ul orașului.

Eliberarea terenurilor de către chiriași înseamnă de multe ori întârzieri importante, chiar și atunci când e vorba despre utilitate publică, despre conducte de apă, canalizare sau drumuri. Bani la bugetul local aduc prea puțini. Dar poate cel mai important este că multe din aceste „grădini” strică aspectul orașului. Iar unele sunt chiar adevărate focare de infecție. „Nu vorbim de grădini, că asta e destul de trist. Dacă ar fi niște grădini împrejmuite cu un gard rezonabil și în care se văd răsaduri de roșii, de ceapă, de castraveți ar fi una, dar de jur împrejurul orașului vom găsi tot felul de favele braziliene, eu așa le zic, în care oamenii și-au adus tot ce nu au nevoie pe acasă. În plus, sunt câinii pe care îi adăpostesc acolo, pe care îi hrănesc, care nu sunt sterilizați și care continuă să se înmulțească și în iarnă coboară spre tomberoanele de gunoi. Timișoara nu are, Aradul nu are, Alba Iulia, Severinul nu au așa ceva! Și vă mai spun un lucru foarte important: trei terase din centrul orașului ne aduc o sumă de bani din închirierea lor anuală similară cu 600 de contracte de grădini! Pe termen mediu toate aceste lucruri vor dispărea”, a mai spus Nelu Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/