Fațada Memorialului Revoluției a intrat în reparații. Scumpirea materialelor de construcții împiedică planurile de reabilitare

fatada memorialul revolutiei 1

Fațada imobilului care găzduiește Memorialul Revoluției din Timișoara a intrat în reparații. Suma inițială prevăzută de Ministerul Apărării, proprietarul clădirii situată pe strada Oituz, a fost de 330.000 lei, bani care nu vor acoperi însă întreaga investiție, după scumpirea materialelor de construcții. S-a găsit totuși o variantă pentru ca intervențiile să poată începe, așa cum era preconizat încă din toamna anului trecut. 

„Ministerul Apărării a făcut încă în luna octombrie 2021 un deviz pentru a stabili suma necesară lucrărilor de reparare a fațadei clădirii în care ne desfășurăm activitatea. S-au avut în vedere tencuieli, zugrăveli și schimbarea tâmplăriei la parter. Din păcate, foarte multe prețuri au explodat în acest an. Suma alocată inițial de 330.000 lei, după primul deviz, nu mai este de actualitate, însă totuși s-a găsit o soluție intermediară. În această sumă s-au început lucrări de reparare, se va face atât se poate pentru tencuieli și tâmplărie, urmând ca Ministerul Apărării să facă un efort și, la redistribuirea unor sume, să încerce să mai aloce diferența de sumă necesară pentru ca întreaga fațadă să fie tencuită și zugrăvită, cu toată tâmplăria de la parter schimbată.”, a declarat Gino Rado, președintele Memorialului Revoluției.

Asociația Memorialul Revoluției are în plan și intervenții la interiorul clădirii. „În interior avem alte proiecte, sunt în pregătire 3 expoziții noi, asta însemnând și zugrăvire, și reamenajare în interior la parter. Dorința noastră este ca până în decembrie tot parterul interior să găzduiască expoziții noi și, evident, o renovare în întregime.”, a mai spus Gino Rado.

fatada memorialul revolutiei 2

Memorialul Revoluției s-a mutat în fostul cămin al garnizoanei de pe strada Oituz în urmă cu 10 ani.

„Noi dorim să purtăm o discuție cu MApN ca Memorialul Revoluției să rămână în această clădire pe o perioadă de 49 de ani, așa cum stabilea hotărârea de guvern din octombrie 2010. Ulterior, Guvernul Dăncilă a încercat printr-o HG să schimbe această hotărâre inițială prin care se specifică faptul că Memorialul poate rămâne în această clădire maximum 5 ani, în cazul în care în Piața Libertății va fi făcut acel Muzeu al Revoluției Anticomuniste din România. Noi nefăcând cumva parte din această ecuație, dorim ca Memorialul să rămână pe 49 de ani aici. Am mai avea 2 ani din cei 5, dar acea hotărâre spunea că în Piața Libertății se întâmplă ceva, ceea ce este o utopie. În 2 ani nu se vor putea face acolo toate lucrările necesare pentru deschiderea unui muzeu.”, a explicat președintele Asociației Memorialul Revoluției.

Memorialul Revoluției a fost declarat Ansamblu de interes național în anul 2000, iar în 2011 a obținut titulatura de instituție de utilitate publică.

CITEȘTE ȘI: Finanțare la limită pentru Memorialul Revoluției de la Timișoara. Lupta de la o lună la alta pentru supraviețuire

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/