Fără vreo legătură cu fântânarul francez, Gaşca de hiene se dă la leu şi la caşcavalul corbului

Ca orice poveste care se respectă, încep şi eu cu eternul „A fost odată ca niciodată”. A fost un mic sătuc ce, prin grija imperialiştilor, a început să topească fier şi să pună roţi de fier pe şine.

Între timp, prelucrarea fierului a intrat pe mâna socialiştilor ce-şi doreau să devină comunişti, dar deja îşi spuneau comunişti. Dintr-o dată, sătucul a devenit comună, a devenit oraş, a devenit municipiu şi a ajuns reşedinţă de judeţ. Se construia zi şi noapte, locuitorii mulţumeau partidului pentru casă, carne, lapte şi miere. Dar un mare şef al urbei a sesizat lacrimi în ochii celor de a căror grijă se ocupa cu părintească şi comunistă dragoste. De ce sufereau cetăţenii? Ei bine, de lipsa unui tramvai. Şi s-a făcut tramvai. Care a supravieţuit iubitorilor comunişti de oameni şi a fost îmbrăţişat ulterior de un alt mare iubitor al maşinăriei, dar a renunţat la cununa de lauri a comunismului şi şi-a spus independent. A făcut, în anii ce i-a petrecut la conducerea urbei, tot posibilul pentru păstrarea unui mijloc de transport ce devenise mai simbol decât furnalele unde a început topirea fierului. A plecat şi el. Unii zic că se uzase moral, alţii că de bătrâneţe. A venit altul, duşman de clasă al comuniştilor, educat pe vremea lor, dar dornic de a-şi refula mânia acumulată faţă de doctrina şi metodele acestora. Referitor la tramvai, nici nu l-a băgat prea mult în seamă, nici nu l-a deranjat de la mersul său pe şinele despre care n-am reuşit să aflu dacă au fost făcute chiar în cuptoarele zidite de imperialişti cu mulţi ani în urmă. Lovitura de graţie i-a fost dată vehiculului, conform principiului nr.1 în educaţia părintească de demult: eu te-am făcut, eu te omor! Aţi ghicit! Un şef venit dintr-o doctrină pui a comuniştilor, dar musai democrat, fireşte! Şi, tinerelul şef atât a înnodat, amânat problemele, încât a scos roţile de fier de pe şinele de fier. Deranj mare, ofensă adusă simbolului local. Noroc cu noul şef, iarăşi duşman al socialiştilor, care şi-a făcut un ţel din a aduce din nou minunea pe străzile comunităţii. Dar la standardele mileniului trei. Pentru a pune în practică demersul este nevoie de mai mulţi paşi. Unul important, mâine în Sfatul Înţelepţilor. Şi cică înţelepţii, care conform doctrinei, votează cu lacrimile alegătorilor lor în ochii roşii de atâta suferinţă, vor fi contra. De ce? Un alt şef, mai degrabă şefuţ, a dat ordin ca înţelepţii lui, între noi fie vorba, unii mai înţelepţi ca el, să se opună. De ce? În urma lucrărilor vor fi de asfaltat ceva kilometri de bulevarde şi străzi prin urbe. Şi şeful ăsta cel nou nici nu vrea să audă de vreo asfaltare cu firmuliţa şefuţului. Aşa o fi oare?

P.S. Orice asemănare cu situaţia la care vă gândiţi este absolut şi pur întâmplătoare.

• Tweet
• Pin It