Fără poze și filmări în Spitalul Județean de Urgență Reşiţa!

untitled design set 970x90 px

Nu pentru că așa a decis cineva, ci pentru că legea o impune! Managementul spitalului a plasat afișe pe ușile și holurile spitalului în atenția pacienților, aparținătorilor și vizitatorilor unității.

Waldemar Murgu, managerul Spitalului Județean de Urgență Reşiţa, a decis să atragă atenția tuturor cu privire la filmarea sau fotografierea din incinta spitalului, acestea fiind interzise în lipsa unui acord din partea managerului unității: „Așa cum am făcut precizări de altă natură vizavi de luarea de mită, funcționare sau igienă și le-am afișat pe toate secțiile, am continuat în aceeași idee. Pacienții trebuie să fie informați atât de drepturile lor, cât și de obligațiile lor. Legea prevede foarte clar anumite restricții vizavi de aceste activități. Chiar nu poate oricine și în orice condiții să filmeze, să fotografieze, în primul rând nu este vorba doar de spital, este vorba și de ceilalți pacienți care poate nu își doresc acel lucru. În primul vorbim despre respect, apoi de legislație. De aceea ne-am permis să punem afișul peste tot și la vedere, tocmai pentru că sunt legale și pentru ca fiecare pacient să își cunoască drepturile și obligațiile”, declară Waldemar Murgu pentru expressdebanat.ro.

Managerul recunoaște că afișul trebuia să fie pus de multă vreme, dar motivat sau impulsionat fiind de ultimele evenimente din cadrul unității, decizia s-a luat acum.

publicitate ziar expresb 1000x100

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/