Fără mititei și peștișori în tonetele amplasate în spațiile CJ Timiș

mititei

Consilierii județeni au aprobat dublarea tarifelor pentru închirierea unor spații pentru amplasarea de mijloace publicitare, în incinta Bastionului Maria Theresia. Totodată, au stabilit și tariful pentru amplasarea de tonete sau chioșcuri în spațiile deținute.   

Consilierii au stabilit tariful pentru amplasarea unor standuri, tonete sau chioșcuri cu destinație de comerț stradal la 3,79 lei/mp/zi. Măsura a fost luată ținând cont de faptul că aceste tarife reprezintă „baza realizării unei părți a veniturilor Consiliului Judeţean Timiș”. 

În context, unii consilieri județeni au cerut să fie interzisă comercializarea, în tonetele amplasate în spațiile CJT, a unor produse gastronomice precum mititei sau langoși.

„Ar trebui prinse în regulament ce tipuri de tonete. Același lucru vreau să îl sugerez, am văzut în presă, nu am primit informare pe email, se urmărește închirierea de spații comerciale la Muzeul de Artă și nu aș vrea să se vândă pe acolo mititei sau peștișori. (…) Am aflat din presă că e pus în dezbatere publică un proiect de hotărâre legat de Muzeul de Artă unde se vor concesiona niște spații temporare comerciale, dar nu e definit unde va fi lucrul ăsta și ce tipuri de spații comerciale. Ne vom putea trezi cu langoșerii, cu mititei, cu pești.”, a spus Ioan Sorincău, consilier județean PSD.

Alin Nica, președintele CJ Timiș, a confirmat: „Sunt de acord. Faceți un amendament verbal: fără mititei, peștișori
și langoși.”

Ioan Sorincău a revenit, spunând că își dorea doar să puncteze că nu este informat așa cum el consideră că impune funcția pe care o ocupă: „Nu fac amendament verbal, am ridicat problema că nu suntem informați pe emailul de consilier județean de tot ce se pune în dezbatere publică.”

Totodată, CJ Timiș a actualizat tarifele pe care le solicită celor care doresc să închirieze temporar terenul din curtea Bastionului Theresia pentru amplasarea de mijloace publicitare. „Dat fiind faptul că tariful a fost stabilit printr-un raport de evaluare în anul 2018, la nivelul de 106,34 lei mp/lună, Serviciul de gestionare a patrimoniului a achiziționat un Raport de evaluare spații exterioare, în incinta Bastionului pentru amplasare de mijloace publicitare actualizat, prin care s-a stabilit un tarif de 203,98 lei mp/lună.”, este justificarea celor de la CJT.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/