Primăria Timișoara nu are în plan să achiziționeze mașini electrice. Primarul Dominic Fritz susține că a realizat câteva calcule, însă investiția nu se susține pentru cel puțin următorii doi ani.
„Am făcut niște calcule și cu Poliția Locală – pentru că Poliția Locală acum urmează să achiziționeze câteva mașini – și momentan, din punct de vedere strict economic, nu este viabil. Oricum pe partea de primărie nu avem planuri să cumpărăm mașini noi, iar la Poliția Locală deocamdată nu este o soluție economică pentru ei. O să facă o licitație pentru că sunt multe mașini care efectiv cad și sunt stricate, au nevoie de câteva mașini noi, dar știu că au făcut o analiză. Din cauză că bateriile sunt încă scumpe, pentru ei nu este o soluție. Dar e și o situație aparte pentru că și aici mașinile sunt folosite doar pentru distanțe enorm de scurte; sunt sigur că sunt mulți cetățeni care ajung la o altă concluzie, dar pentru noi, momentan, în acest an și anul viitor nu este o alternativă.”, a declarat primarul Dominic Fritz.
Pe de altă parte, consilierii județeni au aprobat, în iulia iulie, achiziția a 3 autoturisme electrice pentru administrația județeană.
Potrivit datelor Serviciului de Permise și Înmatriculări, în 2021, în Timiș au fost înmatriculate 325 de mașini electrice. Creșterea este cu 200% față de anii anteriori. În Timiș, la începutul anului erau înmatriculate 490 de autoturisme electrice.
Probleme în Programul „Rabla”
În ceea ce privește Programul „Rabla”, primarul Fritz a spus că, în urma unor discuții cu Ministerul Mediului, edilii locali ai municipiilor au negociat cu ministrul Mediului o reducere a contribuției pe care orașele mari ar trebui să le suporte din bugetul local pentru scoaterea din circuit a mașinilor vechi. Discuțiile au avut loc la Cluj-Napoca, în cadrul Consiliului Director al Asociației Municipiilor din România.
„Am avut o întâlnire cu ministrul Mediului în care am discutat despre Programul Rabla. Agenția Fondul de Mediu va avea o finanțare pentru orașele mari în care anumite mașini pot fi scoase din circuit pentru o primă de 3.000 de lei. O parte din această primă va trebui să fie suportată din bugetul local, cealaltă parte din Fondul de Mediu. Cam toți primarii am fost de acord că sumele prevăzute cu care ar trebui să contribuie bugetul local sunt prea mari și am negociat cu domnul ministru o reducere a a acestei contribuții astfel încât să putem avea mai multe mașini în Timișoara pe care le putem scoate de pe străzile orașului și să putem îmbunătăți calitatea aerului. Vom aplica si noi pentru aceste fonduri, dar după discuția cu domnul ministru va trebui să punem la punct câteva lucruri ca să îmbunătățim de fapt acest program.”, a explicat Dominic Fritz.