Fără autorizație! Stația de epurare de la Lugoj a rămas fără aviz de funcționare de la Agenția pentru Protecția Mediului Timiș

Stația de epurare a apelor menajere și uzate ale Lugojului nu mai are autorizație de funcționare de la Protecția Mediului. După seria lungă de amânări date pentru remedierea parametrilor de epurare și punerea în funcțiune a stației, autoritățile responsabile s-au acoperit cu hârtii și nu au mai dat autorizație de funcționare. Decizia însă nu rezolvă cu nimic problema stației, care va polua în continuare și nu va putea fi închisă indiferent de câte documente de neconformitate se vor emite.

Nici măcar varianta cu preluarea de către un alt operator a obiectivului nu va garanta că lucrurile se vor remedia, cel puțin în viitorul apropiat. Verdictul este clar, stația de la Jabăr, care aparține Primăriei Lugoj, are nevoie de alte sume importante pentru a putea funcționa în parametri, iar în cazul în care s-ar încerca construirea unei stații noi este nevoie de milioane de euro. De unde bani, se întreabă Claudiu Buciu, cel care a semnalat de foarte multe ori problemele de la Jabăr: „Din păcate, singura soluție este să construim o Stație de Epurare nouă. Însă cu ce bani? Ne va da conducerea actualei administrații banii necesari? Gașca de candidați hoți, care a patronat acest jaf, va scoate banii de la saltea să plătească aceasta investiție? Nicidecum! Ei vor să ne fure în continuare. Singura măsura care mai poate salva furnizarea serviciilor de apa-canal este rezilierea pe cale amiabilă a contractului dintre Primărie și Meridian 22 și delegarea acestui serviciu către operatorul regional Aquatim S.A.”

Meridian 22, societatea de apă și canal a orașului, recunoaște că stația nu este funcțională. „Indiferent în administrarea cui va fi stația de epurare de la Jabăr, acest obiectiv trebuie întâi pus în funcțiune. Sunt necesare anumite sume pentru aducerea în parametri a celor trei trepte, mecanică, biologică și chimică.”, a transmis Meridian 22.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

La începutul acestei luni, Agenția pentru Protecția Mediului Timiș a respins emiterea autorizației pentru stația de la Jabăr, motivul principal în baza căruia s-a luat această decizie este nerealizarea programului de conformare impus încă din 2008 pentru modernizarea stației de epurare. Mai mult, varianta propusă de Administrația Bazinală de Apă Banat pentru semnarea unui nou „contract abonament de utilizare/exploatare a resurselor de apă” a fost respinsă de către Consiliul de Administrație al Meridian 22. Societatea nu a vrut să se încarce și cu stația de epurare, care nu este pusă încă în funcțiune, sarcină ce cade pe umerii primăriei, beneficiarul lucrărilor de modernizare. Pentru perioada cuprinsă între 2016 și noiembrie 2019 s-au adunat penalități de circa 3,9 milioane de lei, bani care se impută firmei Meridian 22, operatorul stației.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/