Fără ajutorul cetățenilor, problema câinilor fără stăpân continuă la Moldova Nouă

1000x100 Cuib de vise 1000x100

Veșnica problematică a câinilor vagabonzi pare un subiect fără de sfârșit în orașul de la malul Dunării. Deși își doresc rezultate vizibile în acest sens, fără incidente din partea patrupedelor, o parte din cetățeni știu doar să arate cu degetul spre administrația publică locală, fără să livreze la rândul lor soluții pentru o gestionare cât mai bună a situației.

Primarul Adrian Torma, inițiator al proiectului construirii unui adăpost de câini în urbea pe care o conduce, spune că situația câinilor a fost întotdeauna prioritară pentru el, o prioritate care necesită un buget local consistent din care să alocăm sumele necesare, e nevoie de colaboratori, oameni care înțeleg că adăpostul de câini e o necesitate, iar câinii nu trebuie neapărat tratați ca niște animale pe care mai bine le omorâm decât să le hrănim într-un adăpost. Totodată, foarte important, e nevoie de aportul comunității ca să ne ajute pe mai multe planuri.

Unul dintre planuri, în viziunea a edilului, se referă la faptul că locuitorii orașului trebuie să înțeleagă că regulile pentru patrupede ar trebui să funcționeze nu doar în interiorul casei, ci și în cadrul comunității, motiv pentru care stăpânii câinilor sunt îndemnați să meargă la primărie și să-i declare, să-i vaccineze, să-i microcipeze, să-i sterilizeze etc.

STPT job 1000x200

Pe de altă parte, Torma atrage atenția că ar fi de mare ajutor ca cetățenii, în momentul în care identifică vecini care, din diverse motive, nu se îngrijesc de propriul animal sau îl abandonează în stradă, să meargă la primărie și să reclame acest fapt, nicidecum să-l treacă cu vederea pentru că astfel nu se ajunge la nicio rezolvare: Deocamdată nu avem o reacție extrem de bună din partea comunității când este vorba de a înțelege că avem nevoie de ajutorul lor. Dar treaba noastră, ca primărie, este în principal de a veni în întâmpinarea cetățenilor, de a încerca cât mai mult să promovăm ideile pe care le avem, idei benefice pentru comunitate.

Mai mult decât atât, primarul spune că după ce va parcurge toți pașii de informare a cetățenilor, se va veni cu amenzi sau cu alte sancțiuni similare, asta ca să arătăm și un exemplu al faptului că Primăria Moldova Nouă nu va face pasul înapoi când e vorba de problema câinilor sau alte probleme care apar în comunitate, a concluzionat șeful administrației publice locale de la Moldova Nouă pentru expressdebanat.ro.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/