Fântânile din Caransebeș au apă potabilă, dă asigurări primarul Felix Borcean. Dar consilierii locali PSD vor garanții la mapă!

Grupul PSD din Consiliul Local Caransebeș atrage atenția executivului Primăriei cu privire la importanța potabilității apei de la fântânile din municipiu. Prin vocea consilierului Valentin Dascălu, social-democrații spun că ar trebui afișate datele despre calitatea apei chiar pe fântâni.

Consilierul social-democrat a fost imediat contrat în ședința de Consiliu Local de conducerea Primăriei, care susține că nu este nimic în neregulă cu apa de la fântânile din Caransebeș.

„Să știți că se fac probe periodic la apă, avem contract cu o firmă care are obligativitatea ca din trei în trei luni să efectueze analizele la toate fântânile și apa este potabilă, în afară de două fântâni unde este afișat un anunț pentru a nu se consuma apa de băut”, a menționat primarul Felix Borcean.

„Să știți că oamenii se îndoiesc de calitatea apei de la fântâni și ar fi mai ușor să afișați aceste rezultate”, a replicat Dascălu.

Consilierul local PSD a mai solicitat ca, în momentul primirii rezultatelor privind calitatea apei, din trei în trei luni, să le fie aduse la cunoștința consilierilor locali prin adăugarea documentului la mapa de ședință.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/