Falimentul Colterm nu ar lăsa timișorenii fără căldură și apă caldă. Explicațiile directorului demisionar al companiei

petre nenu

Timișorenii nu vor rămâne fără căldură și apă caldă chiar dacă Colterm ar intra în faliment. Asigurările vin din partea directorului demisionar al companiei de termoficare, în contextul în care neachiziționarea certificatelor de poluare în valoare de peste 20 de milioane de euro, până la 30 aprilie, ar putea conduce la colapsul Colterm. 

Invitat la o dezbatere organizată de Federația Asociațiilor de Locatari din Timișoara pentru identificarea unor soluții care să scoată din criză compania de termoficare a orașului, Petre Nenu a explicat că instituția pe care o conduce nu are banii necesari să cumpere certificatele de poluare aferente anului trecut, ceea ce poate duce la falimentul companiei.

„Ok, Colterm e bolnav. Și nu de azi, de ieri, ci de foarte mult timp. Bolnavul trebuia tratat mai demult. Nu s-a tratat. Se poate trata, dar ca să putem merge mai departe, pentru mine este clar că trebuie să trecem peste acest pas: certificatele la 30 aprilie. Nu mai contează orice am făcut în acești doi ani dacă nu trecem de acest 30 aprilie. Nu avem banii, că de aceea mi-am dat demisia. Așteptăm ajutor în primul rând de la proprietarul companiei care este Primăria Timișoara și în al doilea rând – de la oricine altcineva care ne poate ajuta, adică: poate să fie inclusiv un  furnizor cu care colaborăm, dar nu îi poți cere 21 de milioane, nu îi are. Poți să ceri 100.000, 200.000, să întârzii plata către el, dar nu poți să susții, în orice scenariu și am făcut ceva scenarii.”, a spus Petre Nenu.

În context, Petre Nenu a explicat și motivul pentru care a demisionat de la conducerea companiei Colterm. Mandatul său se va încheia la 28 februarie.

„Eu vă spun că iarna asta stăm mai bine decât anul trecut, din toate punctele de vedere, chiar dacă în presă au spus că nu avem cărbune. Avem mult mai mult decât anul trecut în aceeași perioadă. Și situația este sub control. Într-adevăr, problema certificatelor de la an la an devine tot mai mare. Motivul demisiei mele este riscul persoanei mele, deci riscul personal în această problemă. Pentru două luni și 10 zile de directorat în 2021 am fost chemat la DNA pentru rem – orice persoană care e chemată ca martor poate deveni acuzat. Și atunci am zis ok, poate o să fiu, poate nu o să fiu, dar nu îmi asum încă o dată același risc fiind peste puterile mele… adică nu pot, cu tot ce știu, cu tot ce am învățat să rezolv această problemă eu și cu administratorul.”, a explicat Petre Nenu.

„Aceste certificate îngroapă niște companii precum Colterm și altele de termie”

Dacă aceste certificate nu vor fi achiziționate în timpul legal, Colterm poate intra în faliment, a mai spus Nenu. Asta nu echivalează însă cu oprirea căldurii și a apei calde către abonați, a mai explicat el.

„Din punct de vedere a legislației, Agenția de Mediu poate, deci nu e obligată, să ceară falimentul. Da, Iașiul a funcționat 7 ani în faliment. Nu înseamnă că e o chestie bună. Certificatele acestea au fost stabilite cu mulți ani în urmă: în 2017 era 4 virgulă, nici măcar 5 euro, acum e 93 de euro. (…) Dacă mă întrebați pe mine personal, inginerul Petre Nenu, eu o să vă spun că aceste certificate îngroapă niște companii, gen Colterm și altele de termie, funcționează în piață doar pentru unii și pentru alții nu, adică sub 20 de MW nu se plătește certificatul verde. Mie mi se pare logic ca toți care poluează să plătească (…) această taxă care să ducă la investiții în energie verde și reducerea dependenței de combustibili fosili. (…) (Dacă ar intra în faliment Colterm, n.r.) timișorenii cu siguranță nu ar rămâne fără apă caldă și căldură, este obligația municipalității să aducă mai departe termia în oraș, potrivit legii. Însă, municipalitatea poate să ajute la plata certificatelor sau nu. Obligația este a companiei de a le cumpăra.”, a declarat Petre Nenu.

În ultimul an, 3.000 de abonați s-au debranșat de la Colterm. Dar s-au depus și cereri pentru branșare pe o soluție care este folosită deja în alte orașe.

„Avem cereri de a intra pe o soluție care nu este nouă în piață, de orizontală, în care eu am relație directă cu dumneavoastră care sunteți abonați Colterm, adică aveți contorul. Se rezolvă problema apei calde, pentru că nu mai recirculă apa de la punct, kilometri la client, ci se produce apa caldă la subsolul blocului în acel mic punct termic și doi – nu contează ce am hotărât eu, director general, cu ce temperatură se merge în oraș pe secundare, dumneavoastră vă puteți face ce temperatură doriți în apartament. Este cazul termoficării din Bălți, Chișinău pe care Banca Mondială ni l-a dat exemplu de bună practică. Ei au făcut acest sistem. Nu numai că nu au mai pierdut clienți, ci dacă au mers într-un bloc unde erau 60% branșați pe sistem clasic și au venit cu schimbătorul de căldură, în iarna următoare erau legați toți. Era mult mai eficient, era confort și costurile scădeau. (…) Suntem în discuție cu un mare dezvoltator care are peste 1.000 de apartamente și am mai legat un bloc cu 90 de apartamente. Vrem să mai legăm inclusiv niște instituții care nu sunt acum legate la Colterm.”, a mai declarat Nenu.

„Colterm este o gaură neagră”

Prezent la dezbatere, reprezentantul Primăriei Timișoara a explicat de ce municipalitatea nu poate să achite contravaloarea acestor tichete.

„Este gaura neagră a bugetului pentru că mare parte din banii bugetului se duc acolo și ce mă doare este că rezultatele nu vin, practic acoperim niște viitor, iar pe viitor nu ajungem la eficiență. Noi le vom da bani pe tot ce este legal și pe tot ceea ce se poate având în vedere că nu putem trece peste legalitate. Este legal să le dăm bani pentru plata pierderilor, spune și în lege, dar certificatele sunt obligația Colterm. Soluția ar fi bilanțul energetic. Părerea mea este că trebuia făcut contractul de anul trecut, iar la începutul anului să se apuce de acest bilanț, nu la 1 februarie facem contract.”, a explicat Lucian Buda, șeful Serviciului de administrare a rețelelor publice din Primăria Timișoara.

La dezbaterea organizată de FALT au participat reprezentanți ai Primăriei Timișoara, de la Prefectura Timiș, iar dintre parlamentari au răspuns invitației doar doi, din opoziție – Claudiu Chira de la Forța Dreptei și Titi Stoica de la AUR.

„Pe noi ne îngrijorează faptul că peste o zi, peste o lună, peste un termen de… o să ni se spună că nu ne vor mai furniza servicii, dar ne interesează și ce se întâmplă cu banii noștri, că tot ce s-a investit până acum e și din banii noștri. (…) Noi i-am chemat aici ca să găsească soluții care să fie acceptate de toți, nu să dea vina unul pe altul. (…) Pe o mare parte dintre parlamentari nu îi interesează chestiunea asta. Spre dezamăgirea mea, nu m-am așteptat ca reprezentanții partidelor de la putere să nu vină. Este un semnal că nu le pasă.”, a declarat Petru Olariu, președintele FALT.

În prezent, Colterm are aproximativ 51.000 de abonați, timișoreni și instituții publice.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/