Facilităţile pensionarilor, prezentate la Prefectură!

O nouă şedinţă a Comitetului Consultativ de Dialog Civic pentru problemele persoanelor vârstnice din Caraş-Severin s-a desfăşurat la Palatul Administrativ din Reşiţa. Unul dintre subiectele abordate a fost cel privind modernizarea transportului local de călători.

În cadrul întrunirii de astăzi de la Prefectură s-a discutat, într-un cadru mai restrâns şi în prezenţa prefectului Silviu Hurduzeu, despre măsurile luate pentru modernizarea transportului în comun la nivelul municipiului Reşiţa şi al oraşelor Moldova Nouă şi Băile Herculane. Astfel, în ceea ce priveşte oraşul de la malul Bârzavei, de la începutul anului şi până în prezent, aproximativ 6.800 de pensionari cu domiciliul în Reşiţa au beneficiat de tichete de călătorie la transportul urban de călători, achitându-se până în prezent o sumă de peste 250.000 de lei.

În ceea ce priveşte facilităţile pensionarilor la transportul în comun, acestea au fost aprobate în 2013, prin hotărâri ale Consiliului Local, pentru diferite categorii de persoane: „Persoanele cu cazuri sociale deosebite au parte de abonamente gratuite în limita a 24 călătorii pe lună. Donatorii de sânge beneficiază de o reducere cu 50% a costului abonamentelor de călătorie pentru o perioadă de o lună, iar persoanele cu handicap grav şi accentuat, însoţitorii acestora şi asistenţii personali primesc legitimaţii gratuite, costul lunar al unei legitimaţii fiind diferenţiat în funcţie de traseul folosit (31,20 lei în Reşiţa, 33,60 lei pentru cartierele Ţerova şi Doman, 38,40 lei pentru cartierele Cuptoare şi Moniom)”, explică Ion Doran, şeful Serviciului Dezvoltare Economică şi Conducerea Serviciilor Publice Deconcentrate.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

aurelia bontiaLa finalul întrunirii, Aurelia Bonţia, preşedinta Casei de Ajutor Reciproc Reşiţa, a ridicat problema legată de atribuirea unui spaţiu de 40 mp pentru persoanele vârstnice din municipiu, un spaţiu fie cu titlul gratuit, fie concesionat sau oferit spre vânzare. Potrivit acesteia, sesizarea a fost făcută atât Primăriei Reşiţa, cât şi Instituţiei Prefectului. Cea din urmă, nefiind o instituţie care să deţină la Reşiţa sau în judeţ spaţii, a înaintat cererea Primăriei Reşiţa, pentru a oferi un răspuns competent solicitării doamnei Bonţia.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/