Facelift pentru blocurile din Oravița! Pe bani europeni!

Blocurile din orașele cărășene construite în perioada comunistă au ajuns într-o stare deplorabilă din punct de vedere vizual, și nu numai. Odată cumpărate de foștii chiriași, conform legii, administrațiile publice locale nu mai pot interveni în reabilitarea lor, responsabilitatea revenind exclusiv proprietarilor.

Coșuri de fum, fațade afumate, culori ce te duc cu gândul la poeziile lui Bacovia, cam aceasta este imaginea blocurilor de locuințe construite în perioada de plin având proletar. Imediat după Revoluție, blocurile de locuințe au fost cumpărate de către foștii chiriași. Rețelele de termoficare au dispărut din cauza nerentabilității sistemelor,  iar proprietarii au început să se adapteze la noile „condiții” în materie de încălzire a apartamentelor cu pricina. Cum în marea majoritate a cazurilor din orașele cărășene lipsește alimentarea cu gaz, proprietarii au recurs la cea mai veche formă de încălzire, cea cu lemne. Este și cazul orașului Oravița, unde nu există alimentare cu gaz metan, iar din ‘90 încoace, unele blocuri de locuințe au un aspect jalnic.

De primul program de reabilitare termică a locuințelor din fonduri guvernamentale nu au profitat decât două asociații de proprietari, astfel că actuala administrație orăvițeană desfășoară o campanie de informare a orăvițenilor în vederea constituirii de asociații de proprietari, în vederea depunerii de către Primăria Oravița a unor proiecte pe fonduri europene de reabilitare termică a blocurilor din cartierul Zona Gării. Doritorii au primit din partea administrației orăvițene sprijin pentru dobândirea de calitate juridică a celor care au dorit să se asocieze. „ Situația asociațiilor de proprietari din oraș este una foarte sensibilă,  care ne pune de multe ori în dificultate, atât din punctul de vedere al  reglementărilor de urbanism, dar mai ales atunci când dorim să accesăm fonduri europene. Această situație a persistat mai bine de 25 de ani. În momentul de față, noi, ca și administrație, am demarat o campanie de informare și ajutorare a celor care doresc înființarea unei asociații de proprietari, până acum având un număr de aproximativ 15 asociații înființate”, a declarat pentru reporterii Express de Banat Lorena Ion, viceprimarul orașului Oravița.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Cei care nu au reușit să se constituie în asociații de proprietari o pot face până la jumătatea lunii aprilie, pentru a putea  participa la proiectul de reabilitare termică a clădirilor rezidențiale, derulat de către Primăria Oravița  din fondurile Uniunii Europene.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/