Edilul-șef al Reșiței a fost unul din cei mai precauți „clienți” ai investigatorilor anticorupție din Reșița și Timișoara, dar procurorul DNA, Lucian Dolcu, cel care i-a ridicat pe cei mai mulți baștani mânjiți din Caraș-Severin, l-a lucrat ca la carte!
Trimiterea unui corupt în sala de judecată cu un teanc de probe de necontestat și care îl forțează practic să recunoască totul presupune de multe ori muncă serioasă, luni întregi de filaj, sute de ore de convorbiri interceptate și prinderea în flagrant delict. Asta înseamnă ca anchetatorii să fie mai mereu cu un pas înaintea infractorului, înseamnă un joc inteligent care trebuie să se încheie cu o condamnare. În cazul lui Stepanescu a fost mult mai mult de atât. Procurorul Dolcu i-a dat mat primarului Stepanescu cu câteva mutări magistrale. L-ar fi putut executa de mult, dar a avut o răbdare ieșită din comun și l-a lucrat ca la manual.
S-a aruncat la prea mult!
Mihai Stepanescu a fost prins și a recunoscut că a pretins și primit șpagă de la omul de afaceri Stelian Tăune. Sumele reținute în sarcina sa că ar fi fost primite cu titlu de mită nu sunt deloc spectaculoase. Cel puțin nu la fel de spectaculoase ca acelea pe care fostul edil al Reșiței le avea în vedere: 900.000 de euro, reprezentând 10 procente din valoarea contractului pentru reabilitarea a 24 de străzi sau 500.000 de euro, însemnând 10 la sută din contractul pentru amenajarea parcărilor din cartierul Govândari. Fiind convins că primul din cele două proiecte îi va fi aprobat de guvernarea PSD, Stepanescu a luat șpagă în avans. 200 de milioane de lei vechi din cei 10.000 de euro solicitați! Numai că socotelile nu i-au ieșit, la București nefiind văzut atât de bine cum credea. Și așa au început problemele și bătăile de cap.
I-a luat pe rând!
Procurorul Dolcu știa deja de înțelegerea infracțională, știa de Antonia Șandru, apropiata primarului, știa tot. A știut și de prima sută de milioane de lei pe care Stelian Tăune a primit-o de la afaceristul cu care urma să se asocieze pentru contractul de 9 milioane de euro. L-a lăsat pe Tăune să o remită Antoniei Șandru, care, mai departe, i-a dus-o primarului Stepanescu. În seara zilei de 1 aprilie 2015 însă, când Tăune a luat a doua sută de milioane de lei de la partenerul său de afaceri pentru a o remite primarului Reșiței, prin intermediul aceleiași Antonia, a intervenit și procurorul DNA. Prins în flagrant, Tăune a hotărât că e mai bine să ajute organele de anchetă și să scape cu o pedeapsă mai ușoară. S-a deplasat la locuința din Timișoara a Antoniei și i-a dus suta de milioane pe care să o dea mai departe edilului, până la sărbătorile pascale. Așa a picat și Antonia! Dolcu nu s-a grăbit și a lăsat-o să-și vadă de treabă în continuare, gândindu-se că designerul îl poate conduce și spre alte activități infracționale ale primarului Stepanescu.
A confirmat mita cu gura lui!
Probele s-au adunat de aici încolo destul de simplu, Stepanescu având maximă încredere în cei care, până la urmă, i-au semnat sentința de condamnare. Procurorii DNA au reținut la dosar că, la un moment dat, folosind un ton şoptit şi apropiindu-se de Tăune, Stepanescu „i-a comunicat acestuia că urmează să o întâlnească pe inculpata Antonia Şandru, căreia nu mai trebuia să-i remită deocamdată pentru el decât foloasele băneşti aferente plăţilor pentru lucrarea de pe Strada Butovăţ din municipiul Reşiţa”. Tăune şi-a exprimat nedumerirea, cerându-i primarului detalii suplimentare. Concret, Tăune dorea să i se confirme dacă mai trebuie să remită doar diferenţa rămasă din valoarea lucrării sau alături de această diferenţă mai trebuie să remită sume până la valoarea totală de 10.000 euro, bani pretinşi de către Stepanescu ca avans pentru lucrările ample de reabilitare a străzilor, pe care se angajeze să le încredinţeze firmei lui Tăune. Stepanescu a mușcat și a răspuns exact ceea ce vroia să audă procurorul DNA. „În faţa acestei nedumeriri exprimate de către inculpatul Tăune, inculpatul Stepanescu i-a confirmat acestuia clar şi fără putinţă de interpretare că a înţeles bine şi că, deocamdată, nu trebuie să-i mai remită decât acea diferenţă pentru lucrările de pe Strada Butovăţ şi că, pentru moment, nu trebuie să-i mai dea sume în avans pentru viitoarele lucrări”, s-a reținut în rechizitoriu.
Despre șpagă, în șoaptă!
Procurorii mai arată că, imediat după ce i-a explicat cum stau lucrurile cu șpaga în avans, Stepanescu a revenit la un ton şi volum normale ale vocii, reluând o atitudine oficială şi distantă, pentru a evita să dea naştere unor eventuale suspiciuni în situaţia în care ar fi fost văzut împreună cu Tăune. Potrivit rechizitoriului, „cei doi au intrat în biroul unei funcţionare, unde inculpatul Stepanescu a început să se intereseze despre motivele pentru care nu sunt recepţionate şi plătite lucrările efectuate de către firma inculpatului Tăune. Finalmente, împreună cu inculpatul Tăune şi funcţionarii din subordine, au găsit soluţia unei plăţi parţiale a lucrărilor, în procent de 80 la sută din valoarea rămasă, urmând ca ultima tranşă de bani să fie achitată după avizarea de către proiectantă a lucrărilor executate suplimentar”.
Stepanescu, dus cu vorba la București!
O altă discuție dintre Stepanescu și Tăune a avut loc tot în Primăria Reșița, în 9 aprilie. În timp ce Tăune aştepta pe hol, a ajuns și Stepanescu. Omul de afaceri l-a întrebat dacă s-a aprobat la Bucureşti finanţarea proiectului ce viza reabilitări de amploare ale unui număr de 24 de străzi. Lucrări pentru care se stabilise plata în avans a șpăgii de 10.000 de euro! Primarul i-a răspuns că e „dus cu vorba”, însă l-a asigurat că intenţionează să respecte înţelegerea infracţională, referindu-se la faptul că în momentul în care va avea certitudinea finanţării îl va anunța și că va rezolva totul astfel încât firma lui să execute lucrările.
Antonia a mirosit ceva. Degeaba!
Deoarece Tăune își manifestase îndoiala cu privire la atribuirea unor noi contracte, Stepanescu a ţinut să-i transmită prin intermediul Antoniei să stea liniştit, că totul va fi în regulă şi că îşi va onora angajamentele. Omul de afaceri i-a adus însă aminte designerului de cei 20.000 lei, pe care îi dăduse ca avans al foloaselor ilicite pretinse de primarul Reșiței pentru încredinţarea viitoarelor contracte. Deşi trecuseră mai bine de şase luni de când făcuse „plăţi” în avans, Stepanescu încă nu-și concretizase promisiunile, astfel că Tăune se arăta nemulţumit de noile pretenţii ale acestuia. „Faţă de această schimbare neaşteptată de atitudine a inculpatului Stepanescu, Tăune a întrebat-o pe inculpata Şandru dacă rămâne valabilă promisiunea încredinţării unor lucrări. Dovedind la rândul său că îi este teamă să continue implicarea în activitatea infracţională, inculpata Şandru a afirmat în mod mincinos că nu ar cunoaşte niciun fel de detaliu legat de astfel de lucrări, deşi în cadrul discuţiilor anterioare cu inculpatul Tăune a confirmat că în realitate cunoaşte detaliile înţelegerilor dintre inculpaţii Tăune şi Stepanescu”, s-a mai reținut în rechizitoriu.
Contrariat de atitudinea prudentă şi duplicitară a Antoniei, Tăune a rememorat discuţiile pe care le-a purtat anterior cu ea, referitor la faptul că sumele de bani pe care i le-a lăsat inculpatei pentru a fi remise de către ea primarului Stepanescu reprezentau plata unor foloase ilegale pentru acesta din urmă, în schimbul atribuirii preferenţiale şi discreţionare a unor lucrări de reabilitare a unor străzi din Reşiţa. Antonia nu a negat nimic și astfel le-a oferit procurorilor o probă foarte solidă. Afaceristul a precizat atunci de două ori că în lunile martie – aprilie 2015 i-a lăsat suma de 20.000 lei, reprezentând un avans pentru lucrările pe care Stepanescu urma a i le încredinţa ulterior, respectiv 7.000 lei, reprezentând suma finală pentru atribuirea lucrărilor de reabilitare a Străzii Butovăţ.
Antonia l-a oferit pe tavă!
Tăune și Antonia Şandru s-au văzut din nou în 18 noiembrie 2015, în Timişoara, sub pretextul că vrea să afle dacă Stepanescu i-a transmis ceva noutăţi în legătură cu promisiunile neonorate de a-i încredinţa noi contracte de lucrări. În acest context, afaceristul s-a plâns că s-a încrezut în promisiunile edilului şi că, din acest motiv, nu a contractat alte lucrări. Antonia s-a speriat și, în cursul aceleiaşi zile, i-a transmis primarului două mesaje scrise prin intermediul unei aplicaţii de pe telefonul mobil, comunicându-i acestuia lacunar că au probleme cu Tăune şi că e necesar să se întâlnească pentru a discuta.
Și-a folosit nevasta!
Stepanescu se afla în acea zi în judeţul Maramureş. A evitat să ia legătura cu inculpata Antonia pentru a cere detalii în legătură cu problemele care ar putea fi create de către Tăune, însă în cursul aceleaşi seri, după ce a ajuns la vila sa din Timişoara, i-a cerut soţiei sale, Sorina, să o contacteze de pe telefonul ei pe fosta Miss Arad şi, sub pretextul examinării unor produse, să îi ceară să îi viziteze la locuinţa lor. „Realizând că este doar un pretext şi că, în realitate, inculpatul Mihai Stepanescu era cel care îi cerea să vină la locuinţa lor, inculpata Antonia Ioana Şandru a dat curs acelei solicitări şi s-a deplasat în jurul orelor 23.00 la imobilul aflat în proprietatea inculpatului Mihai Stepanescu. (…). Imediat după ce a ajuns, inculpatul Stepanescu i-a cerut detalii în legătură cu cele discutate cu inculpatul Tăune, fiind îngrijorat că acesta din urmă ar putea sesiza organele de urmărire penală în legătură cu înţelegerile infracţionale dintre ei şi cu sumele de bani pe care le-a primit ca urmare a acestor înţelegeri. (…) Încă de la debutul întâlnirii inculpata Şandru i-a transmis că este foarte stresată în urma întâlnirii pe care a avut-o în acea zi cu inculpatul Tăune, temându-se ca nu cumva acesta din urmă să le facă probleme. (…) Pentru că în discuţia din cursul dimineţii inculpatul Tăune Stelian îşi exprimase mai multe temeri şi nemulţumiri, inculpata Şandru a ţinut să i le aducă la cunoştinţă şi inculpatului Stepanescu. (…) Faţă de aceste detalii, inculpatul Stepanescu şi-a susţinut atitudinea de liniştire a inculpatei Şandru, afirmând că nu există motive de îngrijoarare, că nu ar putea fi traşi la răspundere penală şi că va încerca să-l mulţumească pe inculpatul Tăune prin oferirea în condiţii discreţionare a unor noi lucrări, pentru ca acesta să nu denunţe ceea ce s-a petrecut până în acel moment”, a reținut procurorul DNA.
S-a temut de înregistrări! Prea târziu!
Antonia, care încerca acum să-și salveze pielea, i-a spus primarului că Tăune insistă să aibă o întâlnire directă cu el pentru a lămuri chestiunile nerezolvate între ei. Și l-a făcut să vorbească, să spună lucruri care acum îl incriminează. Stepanescu a respins vehement posibilitatea de a se întâlni, temându-se de faptul că, în acele împrejurări, inculpatul Tăune ar putea înregistra convorbirea lămuritoare şi ar putea să folosească acea înregistrare ca probă a înţelegerilor infracţionale dintre ei. De asemenea, Antonia i-a relatat că se teme că Tăune i-ar putea crea ei probleme, pentru că o acuză că ea a ştiut că în plicurile pe care le primea în numele lui sunt sume de bani şi că aceste sume reprezintă șpagă.
Faţă de această atitudine ameninţătoare a lui Tăune, primarul a continuat să dezvolte o variantă prin care el şi Antonia să explice relaţia pe care au avut-o cu afaceristul, o explicaţie care să creeze o aparenţă de legalitate. Auzind că Tăune insistă să i se restituie sumele de bani plătite cu titlu de șpagă pentru încredinţarea noilor lucrări, Stepanescu și-a dat seama că e groasă și i-a explicat Antoniei că prin restituirea acelor bani nu ar face decât să confirme acuzele dintr-un eventual denunţ al afaceristului. De asemenea, dezvoltând temerea de a nu fi fost deja denunţaţi de către Tăune, Stepanescu a insistat în pregătirea unei variante comune pe care s-o susţină în apărare atât el, cât şi inculpata Şandru, o variantă care să excludă vinovăţia lor, care să prezinte relaţia pe care au avut-o cu inculpatul Tăune ca fiind una legitimă, ce a avut în vedere o colaborare legală şi care nu presupunea obţinerea unor avantaje patrimoniale pentru primarul Reșiței.
Procurorul Dolcu s-a jucat efectiv cu Stepanescu, l-a ținut tot timpul în șah, folosindu-se de cei doi pioni, Stelian Tăune și Antonia Șandru. Practic, Stepanescu a spus totul cu gura lui, a vorbit de șpagă, a discutat despre cum se poate feri de răspunderea penală, dar tot el a fost interceptat în timp ce încerca să influențeze posibilele declarații ale Antoniei. „Deoarece inculpata Şandru Antonia îi furniza detalii care îl nelinişteau şi îşi prefigura mental eventualitatea tragerii la răspundere penală, inculpatul Stepanescu Mihai a făcut noi eforturi pentru a se asigura că inculpata Şandru Antonia nu va da declaraţii în susţinerea acuzelor inculpatului Tăune Stelian, insistând în furnizarea unei variante comune a eventualelor declaraţii pe care el şi inculpata ar fi fost posibil să le dea în faţa organelor judiciare”, a mai reținut procurorul DNA în rechizitoriu.
Modul în care Lucian Dolcu a instrumentat acest dosar nu i-a transformat pe Antonia și Tăune în martori, așa cum se întâmplă de obicei cu cei care aleg să colaboreze cu organele de cercetare penală. Ambii au calitate de inculpați, deoarece mai întâi au fost descoperite activitățile lor infracționale și ulterior și-au dat acceptul de a dovedi faptele de corupție ale primarului Stepanescu.