Președintele Consiliului Județean Caraș-Severin continuă să-și pericliteze poziția cu fiecare cuvânt pe care-l scoate pe gură, dar în același timp le creează mari probleme și altora!
Romeo Dunca a oferit astăzi noi detalii despre dosarul de corupție instrumentat de procurorii timișoreni ce l-ar viza, detalii pentru care unele persoane au toate șansele să dea explicații suplimentare și să se aleagă cu acuzații în plus. „Am cunoștință că am o reclamație la DNA vizavi de interesul pe care l-am avut în a afla care sunt salariile celor de la ADI Intercom Deșeuri. Nu am știut că nu e voie să întreb ce salarii au. Am întrebat în momentul în care domnul Borduz mi-a vorbit obraznic spunând că el nu trebuie să-mi dea mie raportul. Totuși, vreau să știu și eu ce venituri are echipa de acolo. Mi-am permis un artificiu, să întreb Primăria Reșița. Am primit informația și am aflat care e nivelul de salarii. Nu știu dacă asta era calea firească, nu mi se pare normal, pentru asta m-a reclamat.”, a mărturisit Romeo Dunca, live, din Palatul Administrativ.
Nimic ieșit din comun până aici, deși se poate vorbi ușor despre folosirea influenței liderului de la Consiliul Județean. Altceva este însă cât se poate de grav. Romeo Dunca i-a turnat efectiv pe cei care au fost audiați deja de DNA! Pe cei care nu aveau voie să sufle o vorbă despre asta, despre cele discutate cu procurorul de caz. Urmărirea penală e nepublică, iar divulgarea de date din dosar e infracțiune și se pedepsește ca atare. Iată ce a spus astăzi președintele CJ: „Au venit persoane să-mi spună că au fost audiate și am spus, cum se poate?! Pe tema asta, la un astfel de dosar trebuie să existe o presiune, pentru că ăsta nu este un lucru atât de grav încât să justifice ca azi să faci reclamația și peste două săptămâni să înceapă cercetările. Poate că am făcut ceva mai grav, nu știu și poate că alta este tema. Nu am fost eu chemat, au fost chemate alte persoane care au fost întrebate exact pe tema asta: cu ce drept sau care a fost presiunea pe care am făcut-o ca să aflu salariile?! Că parcă am făcut o presiune foarte mare! Nu mi se pare ok ca cineva să facă astfel de demersuri în loc să vină să mă întrebe dacă am cerut să aflu salariile de acolo.”