Fabricăm tunuri, tancuri, explozibili, mergem pe autostradă în tot județul, investiții fără precedent!

dunca campanie
Stiri din Timisoara si Resita, publicitate online

Romeo Dunca ironizează bombardamentul de postări pe Facebook, bombardamentul de distribuiri și redistribuiri, al șefilor de instituții cărășene instalați de PSD!

Dimineața, la prânz, seara și între mese. Duminica sau în zi de sărbătoare. Nu mai contează. Festival de ode, osanale, laude, plecăciuni: „Este minunat, este fenomenal, este o veste excelentă, o ce veste minunată”. Te întrebi, sunt laude adresate vreunui matematician, inginer, olimpic, profesor, doctor, electrician bun, instalator etc. Nu,  sunt texte predefinite făcute de echipa de campanie. Șefi de instituții puși în slujba unui singur om,  Silviu Hurduzeu. Directorul executiv al Direcției de Sănătate Publică, Dan Miloș, Inspectorul Școlar General al ISJ Caraș-Severin, Lucian Miclău, directorul Casei Corpului Didactic Caraș-Severin, Ionuț Gartoi, Adina Miloș, director economic la SJUR, directorul executiv al Direcției Județene de Statistică Caraș-Severin, Cătălin Hogea, Marius Bălean, inspector-șef adjunct ITM, și exemplele pot continua la nesfârșit. Conducători de instituții deveniți sclavi ai președintelui PSD Caraș-Severin, conducători de instituții care ar trebui să fie în slujba cetățeanului, nu ai partidului stat PSD. Oameni puși în funcții pentru oameni, nu pentru partide.

Orașele și satele luate cu asalt. Îți cad cartofii din plasă la piață, îți pică sticla de apă plată din mână la supermarket, o iau la fugă copiii prin parcuri. Întorci capul și țuști apare unu în vestă roșie lângă tine. Oameni amenințați, oameni șantajați. Oameni simpli cărora li se spune că vor pleca acasă dacă nu votează Silviu Hurduzeu.

Ne spun că acest județ devine imediat după 9 iunie, mai exact din 10 iunie, ora 00:01, cel mai bogat de pe pământ. Duduie industria, autostrăzile, drumurile expres. Pe 10 iunie nu veți mai vedea vreo crăpătură nici pe cărarea din pădure din Caraș-Severin. Fabricăm tunuri, tancuri, explozibili, mergem pe autostradă în tot județul, investiții fără precedent.

Toate acestea, cu condiția să îl mai votăm o dată pe cel care a pierdut în 2020 la județ. Dacă nu, să murim în chinuri, năpasta se va abate asupra acestui județ. Și atunci, în 2020, după cum bine vă aduceți aminte, duduiam de prosperitate… de-aia a pierdut. Asta vă doriți de la conducerea acestui județ? Vreți să fiți oameni liberi sau sclavii lui Silviu Hurduzeu? Călcați în picioare de conducători de instituții, preșuri ai PSD? Haideți să-i trimitem acasă odată pentru totdeauna. Haideți să-i trimitem la lada de gunoi a istoriei!

romeo dunca 970x250px

(PE)

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/