Express de Banat – cinci ani, împreună!

Cu exact cinci ani în urmă, știrile au început să circule mai repede în Caraș-Severin! A făcut posibil acest lucru o echipă mică, dar foarte pasionată, care în timp a crescut, numeric și valoric, expressdebanat.ro găzduind semnăturile unora dintre cei mai buni jurnaliști pe care i-a avut și îi are Caraș-Severinul. Și aici nu e vorba numai de maestrul Mircea Cavadia, plecat mult prea devreme dintre noi. Express de Banat înseamnă astăzi, după cinci ani, aproape 23.000 de prieteni, de cititori fideli. Fiecare dintre voi, printr-un simplu Like, printr-un Share, printr-un comentariu sau un pont, ați făcut ca știrile să circule mai repede în Caraș-Severin. Iar asta pe unii i-a deranjat. Atât de tare încât libertatea de exprimare, libertatea presei, esența democrației au fost călcate în picioare.

edb 5 ani cover

Condamnarea” jurnaliștilor Express de Banat pentru că au îndrăznit să-i telefoneze unui șef de instituție publică, în timpul orelor de program, ne-a arătat însă un lucru foarte important: nu suntem singuri! Pe lângă cei aproximativ 23.000 de cititori fideli, Express de Banat i-a avut aproape, într-un gest fără precedent, pe jurnaliștii tuturor instituțiilor de presă din Caraș-Severin. Și nu numai! Protestul de la Tribunalul Caraș-Severin, când jurnaliștii și-au lăsat în mod simbolic pixurile pe scările instanței, ne-a demonstrat că, indiferent de politicile editoriale, de concurență și orgolii, în fața unei astfel de „condamnări” am fost ÎMPREUNĂ! Așa cum ne-au fost și ne sunt mulți alții, Freedom House, Inițiativa pentru o justiție curată, ambasadele mai multor state, europarlamentari, ziariști renumiți și colegi de breaslă din toată țara. Și cum tot răul e spre bine, această „condamnare” l-a determinat pe unul dintre cei mai apreciați ziariști reșițeni să se reapuce de scris după o pauză de ani buni. Eugen Cotarcea, fostul redactor-șef al cotidianului 24 de Ore, a înțeles că o sentință de acest fel poate însemna sfârșitul carierei pentru niște jurnaliști tineri. A venit alături de echipa Express de Banat, pro bono, iar condeiul său a rămas la fel de ascuțit.

YouTube video

Alături de noi au mai venit și alții, pe care îi veți descoperi în cel de-al șaselea an de Express de Banat, un an în care încercările de a ni se băga pumnul în gură sunt mult mai numeroase și mai agresive. Degeaba, ÎMPREUNĂ cu voi, cu zecile de mii de cititori, cu partenerii și colaboratorii noștri, Știrile vor continua să circule mai repede în Caraș-Severin! Cu Express de Banat!

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/