Expoziție la Cazarma U – „după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după”

cazarmau

Cazarma U din Piața Mărăști din Timișoara prinde viață. Timp de mai multe luni va găzdui o expoziție ce va duce participanții într-o călătorie în lumea sculpturii.   

„Dacă arta sculptează lumea, sculptura îi materializează evoluția. Lumină, mișcare, forme, transformare – scoase din galerii și aduse spre atingere într-un spațiu ce nu se supune regulilor orașului – se vor oferi publicului timișorean, și nu numai, într-unul dintre cele mai ample proiecte culturale ale acestui an: <<după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după>>”, transmit organizatorii.

Timp de șapte luni, între 4 mai și 30 noiembrie 2023, Cazarma U din Timișoara va fi locul de desfășurare a unei serii de evenimente expoziționale menite să introducă publicul în evoluția sculpturii din ultimii 50 de ani și perspectivele diverse în care aceasta se manifestă.

Demers născut sub semnătura Fundației TRIADE și Attila Kim &Architects, „după SCULPTURĂ/SCULPTURĂ după” aduce în Timișoara Capitală Culturală Europeană peste 70 de artiști relevanți pentru toate formele sculpturii, patru expoziții de artă contemporană permanente și alte patru invitate și va cuprinde întâlniri, dezbateri și programe educative care propun răspunsuri la  întrebarea: în câte feluri mai trăiește încă SCULPTURA?

„Producțiile artistice au la bază obiectul sculptural, dar ele urmăresc o extensie temporală, spațială sau meta-spațială a acestuia și se referă, pe de o parte, la sculptura-obiect și, pe de altă parte, la interferența sculpturii cu forme de expresie precum intervenția asupra spațiului ambiental, instalația de tip sit-specific, intervențiile de tip Land Art, obiectul augmentat prin tehnologii computerizate, performance-ul sau arta relațională”, dezvăluie producătorii proiectului.

Această prezentare caleidoscopică a evoluției sculpturii românești va fi realizată prin selecția curatorială a patru personalități: istoricul de artă Ioana Vlasiu, curatoarea Alina Șerban, artistul Ciprian Mureșan și curatorii Nathalie Hoyos și Rainald Schumacher.

„Sculptura este vie. Are un proteism care o face să se adecveze timpului său, lărgindu-și aria sensului. De aici mișcarea după…după… Are dinamism și puterea de a se restructura”, spune Sorina Jecza, directorul Fundației Interart TRIADE.

Seria de evenimente expoziționale va debuta joi, 4 mai, ora 18,00, în Cazarma U Timișoara și va fi urmată de un program de acțiuni și activități anunțate pe parcurs de organizatori.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/