Explicațiile puerile ale primarului Robu după ce a tăiat cablurile de Internet din centru: „Eu mă simt mult mai confortabil cu pixul în mână, decât cu ghilotina”

Nu-i place să dea amenzi, dar îi place să taie cabluri! Așa se poate rezuma modul în care și-a motivat primarul Timișoarei, Nicolae Robu, gestul de a tăia, luni seara, cablurile TV și Internet din zona centrală. Întrebat dacă a pus presiune pe cabliștii care au fost indiferenți la obligația de a-și muta cablurile aeriene în subteran, prin amenzi, înainte de a afecta cetățeni, firme și instituții, edilul a răspuns senin că nu știe dacă s-au dat amenzi.


De altfel, marți dimineața, au rămas fără Internet Inspectoratul Școlar Județean Timiș, dar și Universitatea de Vest, Liceul Teoretic Carmen Sylva, Liceul Emanoil Ungureanu, Casa Corpului Didactic, dar și Direcția Județeană pentru Sport și Tineret. Robu spune că firmele de cablu dau dovadă de tupeu. „Eu mă mir de tupeul pe care îl au unii, făcând pe victimele. 2009 a fost primul deadline, primul termen până la care ar fi trebuit ca toate cablurile aeriene să fie în subteran. Au trecut 10 ani de atunci, 6 ani și jumătate de când sunt eu primar. Și acești proprietari de cabluri, de servicii foarte bune, de altfel, nu au catadicsit să pună în aplicare o Hotărâre de Consiliu Local, obligație pe care o au inclusiv prin legislație. Până când să-i tot rugăm frumos, până când să transmitem notificări și să constatăm că nu se întâmplă nimic între timp?!”, a precizat, consternat, edilul.

CITEȘTE ȘI: UPDATE. Sabotaj tehnologic „în forță”! Simularea examenului de Bacalaureat, afectată de gestul necugetat al primarului Timișoarei! Robu a lăsat centrul orașului fără Internet!

Primăria nu trebuie să facă tubulații în tot orașul!

Primarul a criticat furnizorii de telefonie fixă, TV și Internet pentru că lasă și mizerie după ce au făcut tubulații în anumite zone, dar a ridicat și problema că unii stâlpi se pot rupe, deoarece sunt prea încărcați de cabluri aeriene. Desigur, și aspectul estetic e important, în perspectiva Timișoara Capitala Culturală a Europei în 2021. „De când sunt eu primar, la toate lucrările de anvergură s-au realizat canale. La pasajul Michelangelo, la Jiul, la Popa Șapcă, pe Stan Vidrighin, Calea Martirilor, în centrul istoric. RCS&RDS, Telekom și UPC au propriile tubulaturi prin subteran și pentru cei care nu au sau nu doresc să-și facă, pot închiria. Nu este problema noastră cum se rezolvă această solicitare imperativă”, a spus Robu.

Edilul-șef se simte presat deja de anul 2021 și avertizează că tăierile vor continua, întâi cu zona centrală, mai apoi, prin cartiere. „Aseară am vrut să dau un semnal de fermitate, să spun gata!, a fost de ajuns. Pe unii i-am primit în audiență și mi-au solicitat politicos să mai amânăm. A trecut și 1 martie, nu s-a întâmplat absolut nimic. Dacă tu ca firmă urmărești profitul maxim și nu-și realizezi datoria față de orașul în care realizezi acel profit, ai o problemă. Ești incorect ca firmă, ești incorect față de acel oraș”, a continuat liberalul.

Habar n-are!

Primarul a explicat că instituția pe care o conduce nu face tubulații în tot orașul pentru că are alte priorități de investiții și se concentrează pe cele pe care nu le pot face și firmele din mediul privat. Întrebat despre amenzi și despre ce spun unii furnizori de Internet, cum că în unele tubulații nu mai încap atât de multe cabluri, Robu l-a luat pe „Nu” în brațe, în diferite variante. „Eu mă simt mult mai confortabil cu pixul în mână, decât cu ghilotina. Dacă vorba bună nu a dat rezultat, am trecut la eficiența ghilotinei! Noi nu am avut aplecare înspre a da amenzi. Mereu am încercat cu vorba bună. Nu știu dacă s-au dat amenzi. Nu e plin tubul. Nu știu. Aceste proiecte sunt făcute de specialiști”, au fost răspunsurile edilului.

Sursa foto: Constantin Duma

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/