După ce a criticat programul „Anghel Saligny”, care a dus la destrămarea coaliției de guvernare, acum Dominic Fritz cere bani pentru trei proiecte. Primarul Timișoarei își justifică gestul prin faptul că „ar fi malpraxis financiar” să nu facă asta.
Primăria Timișoara a pregătit trei proiecte pentru care cere bani de la Guvern prin programul „Anghel Saligny”. Este vorba de realizarea unei noi pasarele peste Bega în zona Universității de Vest, reabilitarea pasarelei pietonale Gelu și construirea pasajului Solventul pe sub liniile de cale ferată. Deși l-a criticat, Dominic Fritz spune că nu are niciun motiv să nu solicite bani prin acest program.
„Știu că PNL plătește mulți bani ca să ruleze publicitate în care sunt menționat și eu. Chiar aseară mi-am pus muzică pe YouTube și mi-a intrat o publicitate de genul acesta, că USR a fost împotriva programului Anghel Saligny, PNDL 3, și acum primarii lor depun proiecte pe acest program și vai de mine ce groaznic ar fi asta. Nu este groaznic, dimpotrivă, noi credem că este necesar un program de dezvoltare regională, mai ales pentru zonele rurale, doar că acest program trebuie să învețe din lecțiile din PNDL 1 și PNDL 2, unde am văzut foarte multe proiecte fără nicio noimă, unde s-au dus foarte mulți bani. Propunerea USRPLUS a fost și este să fie criterii foarte clare, să fie o transparentizare a procesului de selecție. Asta nu înseamnă că eu nu o să mă lupt în același timp pentru obținerea unor fonduri din acest program. Ar fi malpraxis financiar cumva să nu încerc să obțin fiecare leu în plus pentru bugetul Timișoarei. O fac fără niciun fel de rușine, cu toată convingerea. La fel cum putem să avem și anumite critici față de alte programe de finanțare și felul în care sunt făcute ghidurile sau criteriile, asta nu înseamnă că nu putem aplica pentru aceste fonduri”, a declarat Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei spune că este curios să vadă dacă vor fi alese spre finanțare prin acest program proiecte de calitate, așa cum consideră că sunt și cele trei depuse de municipalitate.
„Cred că cu toții suntem de acord că cele două pasarele și pasajul Solventul sunt proiecte de calitate care merită să fie finanțate din bugetul de stat pe care timișorenii îl susțin cu taxele și impozitele lor și merită să se întoarcă acești bani. Tocmai de aceea consider că este foarte oportun să depunem acest proiect pe Anghel Saligny și abia aștept să primim și un răspuns”, a adăugat Dominic Fritz.
Pentru cele două pasarele pietonale peste Bega Primăria Timișoara a solicitat prin Programul „Anghel Saligny” 17 milioane lei, iar pentru pasajul Solventul – 127 milioane lei.