Ediția de anul acesta a Tech Talks by UPT a fost un success. Garry Kasparov, alături de alți experți, a urcat pe scena de la Timișoara.
Nouă speakeri de talie mondială, experți de top din industria AI, lideri de opinie și pionieri în domeniu au urcat vineri, 17 mai 2024, pe scena Cinema Timiș. Au explorat impactul inteligenței artificiale asupra societății și modul în care tehnologia poate fi folosită pentru a îmbunătăți viețile oamenilor.
„În deschiderea conferinței, rectorul Universității Politehnica Timișoara, conf. univ. dr. ing. Florin Drăgan, a subliniat impactul puternic pe care noile tehnologii îl aduc în viața noastră de zi cu zi, amintind și rolul pe care cele 100 de generații de absolvenți ai UPT, unele reprezentate chiar la actuala ediție Tech Talks by UPT, l-au avut și în au în continuare în dezvoltarea tehnologică, în cercetare și în învățământul superior, în țară și în străinătate. De asemenea, rectorul UPT a menționat importanța pe care trebuie să o acordăm comunicării progresului, cunoașterii și tehnologiei”, au transmis reprezentanții UPT.
Cele 500 de bilete gratuite puse la dispoziție pentru Tech Talks s-au epuizat încă din prima zi.
După dialogul cu publicul timișorean, susținut cu o seară înainte la Teatrul Național Timișoara, Garry Kasparov e de părere că Inteligența Artificială devine din ce în ce mai puternică și omniprezentă în fiecare zi și nimeni nu știe mai bine decât el cum ne poate provoca în moduri surprinzătoare. Cheia, spune Kasparov, este să ne amintim că AI este un instrument, nu un agent al utopiei sau al distopiei. Folosit bine, mărește abilitățile umane, devenind un telescop al minții. Atâta timp cât menținem responsabilitatea umană și bunul simț, AI ne va ajuta să fim gânditori mai buni și mai creativi. Acest lucru ne oferă mai mult timp să ne concentrăm asupra a ceea ce contează cu adevărat – folosirea tehnologiei pentru a ne îndeplini cele mai mărețe vise umane.
George Roth, în prezent AI and Document Understanding Evangelist at UiPath, aduce un impact profund în lumea inteligenței artificiale și automatizării. Originar din Cluj-Napoca și stabilit acum în Silicon Valley (Los Gatos, California, SUA), Roth îmbină un spirit antreprenorial unic cu experiența și cunoașterea tehnologică. În mai 2018, UiPath a recunoscut valoarea platformei sale de procesare inteligentă a documentelor și a achiziționat-o, iar Roth a pus bazele platformei de înțelegere a documentelor la UiPath. Prezentarea a abordat conceptul de „AI invizibil”, evidențiind tendințele actuale și previziunile viitoare în revoluția AI, încercând să răspundă la o serie de întrebări: Va înlocui AI factorul uman? Cum putem preveni utilizarea rău intenționată a AI? Poate „IA constituțională” să asigure autoreglementarea? Este necesară o reformă educațională pentru a ține pasul cu progresele AI? Vor înăbuși reglementările guvernamentale inovația AI? Ar trebui giganții tehnologiei să aibă reprezentare la ONU? Cum putem combate monopolul gigantului tehnologic asupra modelelor fundamentale?
Andras Ferenczi, absolvent al Universității Politehnica Timișoara, este un nume bine-cunoscut în industria FinTech, unde activitatea sa inovatoare în domeniul inteligenței artificiale și al tehnologiei blockchain stabilește noi standarde. Cu o carieră impresionantă, de peste 25 de ani, Ferenczi a fost constant implicat în sectorul FinTech, pe care l-a și influențat semnificativ. O mare parte a parcursului său profesional se leagă de American Express, unde se află și în prezent. Aici, timp de peste 17 ani, a condus proiecte și inițiative în automatizarea inteligentă, transformând serviciile financiare și îmbunătățind experiențele clienților. Leadership-ul său în dezvoltarea soluțiilor blockchain subliniază rolul său esențial în pionieratul tehnologiilor care protejează tranzacțiile, eficientizează procesele și promovează încrederea în finanțele digitale. Prezentarea a evidențiat diverse aplicații ale AI în finanțe, inclusiv investiții și tranzacționare, servicii pentru clienți, managementul riscurilor, conformitatea cu reglementările și eficiența operațională.
În încheiere a fost lansată și tematica Tech Talks by UPT 2025, la fel de provocatoare: Supremația Quantum.
» Garry Kasparov, despre libertate, la Timișoara