Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Semenic” informează cetățenii despre exercițiul de verificare a funcționării sirenelor.
Exercițiul vizează verificarea funcționării sirenelor pe întregul teritoriu național. Simulările țintesc atât verificarea echipamentelor care pot fi acționate în mod centralizat dar și a celor cu acționare locală. Exercițiul este programat miercuri, 28 februarie, între orele 10:00 – 11:00, și are loc în cadrul evenimentelor dedicate săptămânii protecției civile.
„Prin modul de acționare a mijloacelor tehnice de alarmare există posibilitatea de a crea disconfort în spațiul public. Asigurăm cetățenii că astfel de exerciții periodice sunt necesare și benefice. Recomandăm cetățenilor să rămână calmi și să urmărească informările transmise de către inspectoratul pentru situații de urgență și administrațiile publice locale”, informează ISU Semenic.
Principalele semnale care trebuie cunoscute de către populație sunt alarma de dezastre, cinci sunete a 16 secunde fiecare cu pauză de 10 secunde, prealarma aeriană, trei sunete a 32 secunde fiecare cu pauză de 12 secunde, alarma aeriană, 15 sunete a patru secunde fiecare cu pauză de patru secunde, încetarea alarmei, un sunet continuu de aceeași intensitate timp de două minute.