EXCLUSIV: O sută de angajaţi de la UCM Reşiţa rămân fără loc de muncă!

Express de Banat a intrat în posesia unor informaţii potrivit cărora, în cursul zilei de mâine, conducerea uzinei reşiţene le va da veşti proaste mai multor angajaţi.

 

Intrarea în insolvenţă a UCMR-ului începe să producă efecte negative, astfel că, o sută de angajaţi ar urma să-şi piardă locurile de muncă începând cu data de 15 iunie. Anunţul, spun surse din interiorul uzinei, ar urma să fie făcut mâine de conducerea administrativă. Aceste informaţii au ajuns deja şi la urechile mai multor angajaţi. “Deocamdată nu s-a anunţat nimic. Am auzit şi noi că, într-o primă fază, vor fi disponibilizaţi vreo sută de oameni, dar că ăsta ar fi doar începutul. Noi ne-am luat salariile la timp în ultima vreme, nu au fost probleme din punctual ăsta de vedere”, ne-a spus un ucemerist.

“Nu este stabilit nimic, nu este bătut în cuie nimic. Situația se poate schimba de la o zi la alta”, au spus surse oficiale din cadrul UCMR pentru Express de Banat.

Comments

  1. Snoopy says:

    o sa ajungem pe strazi toti asta vom patii resitenii , tot se inchide , tot se distruge , tot se vinde , nimic nu se construieste , nimic nu se deschide nou pentru noi locuri de munca , suntem o tara de prosti condusi de oameni destepti care ne fac sclavi in ceva timp 😉

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/