La adresa actualului șef al Administrației Județene a Finanțelor Publice din Caraș-Severin s-au adus acuze grave la finele săptămânii trecute, după ce liderii PSD au declarat că dezaprobă preluarea de către acesta a șefiei instituției, întrucât protocolul USL a fost încălcat.
Social-democrații au explicat în prezența ministrului Energiei, Constantin Niță, că motivele pentru care PSD nu l-ar susține pe Doru Cozma la șefia finanțelor cărășene ar fi legate de mai multe nereguli, depistate de organele statului.
„Domnul Cozma are două dosare penale începute. Asta nu înseamnă că e și vinovat, da?!…A fost un audit prezent la Caraș-Severin, la Finanțele Publice, care, din câte știu eu, și cred că nu doar eu știu, știe și președintele ANAF, cred că știe și domnul Chițoiu , am mai găsit o pagubă, să zicem așa, de peste 100.000 de euro din niște relații cu anumite firme de telefonie mobilă, deci e posibil să mai avem un dosar penal. Nu mai vreau să aduc în discuție interceptările pe care le-ați publicat în presă și nu mi se pare corect ca persoane extrem de controversate să conducă în acest moment Finanțele Publice din Caraș-Severin. Deci, aceasta a fost discuția pe care o cunoaște și conducerea partidului, o cunoaște și președintele ANAF-ului și domnul Chițoiu și așteptăm măsuri”, a detaliat vineri vicepreședintele PSD, Ion Mocioalcă.
Doru Cozma comentează acuzele
Până una alta, Doru Cozma este din nou la conducerea uneia dintre cele mai importante instituții din Caraș-Severin: Administrația Județeană a Finanțelor Publice, unde deține funcția de șef de administrație.
În ce privește acuzele care i s-au adus, acesta le-a comentat în exclusivitate pentru Express de Banat. „Nu au niciun act de control, estimările sunt fanteziste! Contractele de telefonie mobilă pe care ei le-au amintit nici nu există. Am un dosar cu banii de la sindicat, în care și eu sunt parte. Am primit NUP în această problemă și mai e unul pe rol în legătură cu acordarea unui calificativ șefului de unitate fiscală de la Herculane”, a afirmat Cozma pentru www.expressdebanat.ro .
Dosarul de la BAC, plin de neadevăruri
În ce priveşte acuzele aduse șefului de administrație că ar fi fraudat bacalaureatul fiicei sale, acesta susține că în presă s-au scris lucruri neadevărate. „Nu s-au făcut verificări! E plină de neadevăruri afirmația lor. Fiica mea nu a primit bani de la minister, nu e cercetată penal. Înainte de a publica o informație, ea trebuie verificată! Sunt ținta unor atacuri de anumită natură. Deocamdată, nu au nicio probă împotriva mea. Sunt revenit pe postul de șef de administrație! Deocamdată sunt aici. Nu sunt trimis în judecată de nimeni, sunt plângeri făcute de ei, sunt ținta unor atacuri politice”, a adăugat șeful Administrației Județene a Finanțelor Publice din Caraș-Severin.
“În ce privesc acuzele aduse șefului de administrație că”… Privesti matale, duduie? In rest, e clar ca e atacat politic domnul asta. E un politician important, recunoscut pe plan local, national si international. Un adevarat om politic.